Revista pasi.ro
Ceaiuri, Remedii naturale - remediuplant.ro

Lumină din lumină

Lumina este una dintre cele mai pure forme de energie existente. Vorbind despre lumina vizibilă, ea a fost creată în aşa fel încât, să poată pune în evidenţă frumuseţea creaţiunii macroscopice. Mai întâi, înainte de toate, Dumnezeu a creat lumina, ca mai apoi să poată modela sub...

Cuvânt de apreciere DA şi NU

Felul vostru de vorbire să fie: “Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău. (Matei 5:37) Cu multă certitudine m-am trezit în acea dimineaţă. Prietenul meu mi-a promis că va veni şi, fiindcă îl cunoşteam, eram sigur că nimic nu se poate schimba....

Lumea mai presus de lumea asta face diferenţa…

Motto: “Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ!” (Galateni 3:2) Raiul ceresc reprezintă, într-un fel, cheia vieţii creştine. Modul în care omul căzut poate fructifica lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus Hristos, pentru a fi mântuit şi a trăi o...

Intră în bucuria stăpânului tău

“El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre” Luca 15:28 “Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi:” Luca 17:10 Ah! Nu pot! De fapt, nu vreau… căci nu mă lasă inima să intru… Da, nu...

HIP-HOP… cu un scop

Nu sunt un consumator de muzică hip hop creştină şi nu cred că vreodată va fi loc în mp3-ul meu pentru acest gen muzical. Îmi place muzica mai melodioasă, îmi place să aud sunete mai şlefuite, nu robuste, tăiate parcă cu toporul. De ce se cântă muzică hip hop? Întrebări ar fi mai...

ÎNDEMN LA RUGĂCIUNE

“Familia e cea mai mică biserică.” E un mare adevăr pe care l-am auzit spunându-se într-una din predicile acestei veri. Familia este o biserică… Prin familie, în viaţa de pe acest pământ, am primit un dar minunat. E modul în care Dumnezeu a hotărât să împărtăşim viaţa unii...

“Un nor de martori” – Alister McGrath

Ştii cine este Anselm de Canterbuy? Dar despre marele teolog catolic Toma D’Aquino ce ştii? Poate despre ei nu prea ştii, dar despre Martin Luther sigur ai auzit multe. Cine a fost Luther? În ce perioadă a trăit? Ce a spus el despre Papa? Care a fost povestea cu cele 95 de...

Binecuvântările cărărilor vechi

Aşa vorbeşte Domnul:”Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi cari sînt cãrãrile cele vechi, care este calea cea bunã: umblaţi pe ea, şi veţi gãsi odihnă pentru sufletele voastre”. Dar ei răspund: “Nu vrem să umblăm pe ele!” (Ieremia 6:16) Fiecare dintre...

Timp(uri)…

“Pe timpuri obişnuiam să am timp. Astăzi alerg tot timpul după timp. Nu am timp să mă îmbrac, întârzii la întâlniri, nu am timp să mănânc, nu am timp să gândesc, nu am timp să pun întrebări, nu am timp de voi, nu am timp să citesc, nu am timp să mă rog. Nu mai am timp să...

Teoria revelaţiei

A începe cu Creaţia în Scriptură este un adevărat îndemn la închinare. Contemplarea Cerului şi a Pământului are drept urmare adorarea lui Dumnezeu (Ps. 8, 19, 29, 34, 104 etc). Psalmistul nu spune că l-a cunoscut pe Dumnezeu prin studiul astronomiei. În numărul de faţă vom aborda...

Baraba

Bătut, cu haine zdrenţuite, cu faţa încă transpirată de zbuciumul luptei, am păşit împleticindu-mă de lanţuri în temniţa rece. Soldaţii mă batjocoreau, imitând gesturile animalice pe care le-am făcut când m-au prins. Erau pe bună dreptate supăraţi, pentru că omorâsem pe unul...

Cutiuţa cu zâmbete

Duminică fără scuze Ca să facem posibil fiecăruia să frecventeze biserica în această duminică, o să avem o “Duminică fără scuze” mai specială: Paturi vor fi puse pe hol pentru cei care spun “Duminica e singura mea zi în care pot să dorm”. Va fi o secţiune...

Şi lui David i-a fost frică!

Adesea cele mai puternice experienţe cu Dumnezeu au avut ca punct de plecare cele mai adânci suferinţe. Prinşi la mijloc, fără scăpare, cu mintea cotropită, probabil înlemniţi, ajungem de multe ori să privim în ochi realitatea fără mască, lipsiţi de putere. Printre gemete şi...

Biserica între tradiţie şi inovaţie

După Revoluţia din 1989, climatul socio-cultural al României s-a schimbat în mod dramatic. De la o societate materialist-ateistă şi un regim oprimator, am trecut într-un cadru îndreptat spre pluralism ideologic şi libertate de conştiinţă. Această schimbare a influenţat imen...

Creştinul are voie să jure?

Matei 5:33-37 Sunt unii exegeţi care au văzut în cuvintele Domnului o interzicere categorică a jurământului chiar şi în cazuri excepţionale. Aceştia se opresc doar asupra cuvintelor Domnului: “să nu juraţi nicidecum” (Matei 5:34). Nu putem fi de acord cu o astfel de...

De ce ne temem de internet?

Zilele trecute cineva m-a chemat să îl ajut pe băiatul lui să îşi instaleze internetul. Primise de la compania de telefonie un dispozitiv wireless pentru recepţia gratuită a internetului tocmai anul trecut în decembrie. Când l-am întrebat de ce a aşteptat atât, mi-a răspuns cu un...

Biserica între istorie şi bloguri!

Acesta este un număr dedicat bisericii. Am încercat să aducem laolaltă, atât aspectele istorice ale bisericii, cât şi aspectele contemporane. Imaginea bisericii de azi e rezultatul deciziilor pe care biserica le-a luat ieri. Imaginea bisericii de mâine va fi rodul deciziilor şi...