Doresc să vă împărtăşesc un fragement plin de conţinut din vasta operă a lui Origen. În comparaţie cu opera lui - scria Campenhausen - opera spirituală a primilor Părinţi ai Bisericii pare un simplu preludiu. Şi chiar nu este o gratuitate academică. Deşi în mare parte pierdute, lucrările lui Origen dezvăluie o minte ascuţită şi o putere de muncă de-a dreptul spartană. Lectura tratatelor păstrate scoate în evidenţă notorietatea lui şi ne lasă să întrezărim cum ar fi fost comoara întreagă.

După ani buni de studiu şi contemplaţie, alexandrinul scrie Despre principii, o lucrare ce vrea să facă rânduială în doctrina creştină. Cu un ochi pe spiritualitatea practică şi cu unul pe conceptualizarea credinţei, Origen reuşeşte să prindă esenţialul creştinismului. O face cu rigoare, pasiune şi smerenie.

Să-l ascultăm…

Uneori ochii noştri nu sunt în stare să sesizeze nici lumina însăşi, adică nu pot vedea nici globul soarelui însuşi, în schimb văzându-i strălucirea şi razele răsfânte prin ferestre sau te miri în ce vase care au puterea să le reflecte, putem deduce cât de mare e puterea de încălzire a acestui focar din care ţâşneşte atâta lumină. Tot aşa şi lucrările proniei dumnezeieşti, în comparaţie cu firea sau substanţa însăşi. Mintea noastră îşi dă seama aşadar că prin puterile ei ea nu este în stare să vadă ce este Dumnezeu în Sine însuşi, aşa cum este El în fiinţa Sa; în schim, din frumuseţea lucrării Sale şi din măreţia făpturilor, ea deduce pe Părintele lumii întregi.

Apofatism incipient? Probabil. Cert este că - mai ales în spaţiul evanghelic - uneori am eliminat misterul. Lăsăm adesea impresia unei cunoaşteri exhaustive, fără rest. Faţă în faţă cu Dumnezeul Scripturii ar trebui să fim mai rezonbili. Acele ramuri ale creştinismului care au îmbrăţişat varianta opusă - catafatismul - nu au sfârşit bine. Să fim vigilenţi şi să trăim cu El în fiecare zi. În acelaşi timp să nu uităm nici o clipă că El este de necuprins. Misterul se împleteşte cu revelaţia în experienţa noastră cotidiană. Aici este miracolul…

Pentru intelegerea egalitatii dintre acceptarea voii lui Dumnezeu, incredere si « a fi », sa ne inchipuim o aruncare in mare. Sentimentul pierderii in infinit, al micimii tale in comparatie cu absolutul, exprima trairea in proximitatea divina, deci si nevoia de a avea incredere in ceva superior tie.  Curentul care te duce intr-o anume directie este voia Lui.     A te lasa condus, presupune a fi in parametrii normalitatii ! A lupta impotriva curentului e un razboi epuizant, pierdut de la inceput pentru ca e o renuntare la a fi tu insuti- copilul care se lasa in mana Tatalui.

Egalitatea termenilor este evidenta prin largirea perspectivei. Simultana imaginii cu marea este o alta imagine : tu si Isus priviti o pictura si va sfatuiti ce sa schimbati la ea : e povestea vietii tale ! Perspectiva trimite la dublarea sensurilor cuvintelor in discutie : voia lui Dumnezeu este si voia mea- prin alinierea celei de-a doua la prima, increderea divinitatii ma vizeaza pe mine, iar eu raspund tot prin incredere, iar identitatea cereasca este si identitatea mea !

Ideea care se desprinde din aceasta egalitate este urmatoarea : infinitatea voii lui Dumnezeu poate avea sens pentru umanitate : prin incredere si prin acceptarea lui « a fi ».

Ruth Seman

® Flacara Inchinarii Media
Citeşte mai mult: http://www.flacarainchinarii.ro/editoriale/sinonimie-intre-acceptarea-voii-lui-dumnezeu-incredere-si-%e2%80%9ea-fi%e2%80%9d-nou#ixzz0yA3XvlfE

Iată câteva propuneri prezentate sintetic alături de numele celor care le-au susţinut:

• doctrina justificării prin credinţă (E. Kasemann);
• doctrina reconcilierii (R.P. Martin);
• doctrina apocaliptică (J.C. Beker);
• doctrina vieţii noi în Hristos (C.J.A. Hickling);
• doctrina misiunii (E.P. Sanders)

O simplă lectură a epistolelor te pune în faţa unei doctrine capitale: justificarea prin credinţă. Pavel crede că îndreptăţirea/justificare este singura alternativă mântuitoare. Faţă în faţă cu rigorismul iudaic, într-o concurenţă evidentă cu iudaizatorii, marele apostol proclamă neprihănirea imputată. Omul (chiar şi evreul) nu este capabil să-şi confecţioneze neprihănirea, pentru că nu se poate justifica singur înaintea lui Dumnezeu. De fapt, omul este obiectul acestei îndreptăţiri divine, o îndreptăţire care se naşte la Golgota. Soteriologia paulină este centrată aşadar în jurul acestui concept.

Vorbind despre experienţa proprie sau formulând dogme, apostolul ne aduce în faţă şi marea temă a reconcilierii. Drama cosmică a Căderii şi-a găsit soluţia în Hristos. Prin El, Dumnezeu împacă lumea cu Sine, iar această împăcare este vitală. Drumul de la răzvrătire la conciliere este în general unul sinuos şi delicat. Dacă mai pui la socoteală natura căzută a omului, atunci lucrurile sunt chiar mai complicate. Prin natura lui, urmaşul lui Adam fuge de Dumnezeu. Tocmai de aceea istoria mântuirii este marcată de căutarea omului de către Dumnezeu. Pe când eram noi păcătoşi, El s-a gândit la noi, El ne-a găsit. Dumnezeu întinde mâna de împăcare prin jertfa lui Hristos, iar de la om se aşteaptă capitulare. Pavel a fost el însuşi cucerit de dragostea Lui, iar acelaşi lucru trebuie trăit de orice om care aspiră la mântuire.

Scrise pe un fond evreiesc şi unor comunităţi cu influenţe teologice iudaice, epistole sunt străbătute şi de un mesaj apocaliptic destul de clar. Pavel are grijă să arate cum al doilea Adam (Hristos) a rezolvat problema generată de primul Adam, iar totul trebuie înţeles în cheie apocaliptic. Hristos marchează începutul vremurilor din urmă, prin urmare tot ce se întâmplă de la El încoace trebuie interpretat într-o escatologie permanentă. Iminenţa Parusiei este un element central al acestei doctrine, iar aşteptarea ardentă a creştinilor este cu adevărat necesară. Deşi teologii sunt destul de împărţiţi cu privire la escatologia lui Pavel, conotaţiile apocaliptice ale cuvintelor lui este o realitate.

Redusă cu grijă la nivel individuală, doctrina creştină este ceva viu şi are de-a face cu viaţa nouă în Hristos. Departe de Pavel gândul să confunde creştinismul cu un set rece de reguli şi de practici. Nicidecum! Experenţial vorbind, apostolul este convins că Hristos trebuie să fie în noi, iar noi să trăim în fiecare zi cu el. A fi creştin este totalitatea existenţei umane, am putea spune. Comunităţile sunt îndemnate la o trăire autentică a credinţei. Succesul misiunii primare s-a datorat în bună măsură acestei trăiri naturale a principiilor divine. Dacă cele vechi s-au dus cu adevărat, cele noi nu întârzie să apară. Noua zidire se dezvoltă armonios, clădindu-se pe o disciplină spirituală zilnică.

Expansive în mesajul lor şi indiferent de subiectul abordat, epistolele lui Pavel mizează în mod clar pe misiune. O biserică locală odată deschisă era îndemnată să facă misiune în toată zona. Multe provincii au fost atinse de Evanghelie prin sârguinţa tinerelor biserici. Spiritul misionar al apostolului s-a transmis cu succes de la o generaţie la alta, fapt pentru care mulţi exegeţi se orientează spre această doctrină. La drept vorbind, e greu să citim epistolele pauline fără să observăm verva evanghelistică a fiecărei pagini.

Explicând lapidar ideile de mai sus vă mărturisesc o permanentă indecizie. E greu sa te aliezi cu una dintre tabere. Pare că toţi au dreptate. Doctrinele puse în joc sunt cu adevărat pauline. Epistolele le tratează cu multă atenţie şi claritate. Apostolul Pavel continuă să provoace minţile teologilor moderni şi să pună în încurcătură. Ce putem spune cu certitudine este centralitatea lui Hristos în toate aceste doctrine. Totul conduce cu gândul la El, totul gravitează în jurul sacrificiului Său mântuitor. Să-I rămânem fideli în fiecare zi şi să-L proclamăm cu îndrăzneală.

http://www.coramdeo.ro/

Autor: Wilhelm Busch
http://www.infocrestin.com/

Cand ai ras ultima oara cu pofta? Cand ai simtit ultima oara ca sufletul tau e implinit? Cand ti-ai sarutat mama pe obraz numai pentru a o face fericita cateva clipe reamintindu-i ca o iubesti? Am uitat de lucrurile marunte care aduc bucuria… Fiecare gest de bunatate, fiecare zambet, orice mic ajutor, toate aduc o pata de culoare vietii noastre! Poate a trecut prea mult timp ne gandim sau poate nepasarea a influentat o mare parte din deciziile noastre si, dupa multa vreme, am descoperit ca filmul vietii noastre e unul alb-negru mut! Dar totusi, viata inca ne ofera posibilitatea sa adaugam o pata de culoare acestui tablou sobru si trist… tablou pe care de multe ori uitam ca este privit din-afara de ceilalti! Sigur nu vrei ca odata, uitandu-te in urma ta, sa nu vezi decat o viata inecata in durere, ura sau indiferenta! Deci, mana pe pensula si creaza-ti capodopera!

Centrul de control a bolilor a aflat că 58%  dintre fetele şi 57% dintre băieţii cu vîrsta între 15-19 ani nu au avut relaţii sexual niciodată.

Cel mai frecvent motiv invocat de către tineri a fost că relaţiile sexuale sunt contra religiei sau incorecte din punct de vedere moral.

Judie Brown, preşedintele American Life League, a declarat “Studiul are o semnificaţie enormă pentru şcolile noastre publice şi cele private - majoritatea luînd în consideraţie întroducerea curriculumului educaţional despre Planificarea familiei, care este destul de neportivit şi periculos.”

Acest raport mai demonstrează că numărul tinerilor cu “experienţă sexuală” a scăzut după ce a ajuns la 51% în anul 1988.

Sursa: www.stiricrestine.ro
Citeşte mai mult: http://www.flacarainchinarii.ro/stiri/cdc-majoritatea-tinerilor-aleg-abstinenta#ixzz0xYIZqpZP

• nouă din zece se tem de creşterea preţurilor.
• pe locul doi vine teama de majorarea impozitelor (87%).
• tot pe podium, frica de criminalitate (45%).
• urmează nemulţumiri legate de viaţa politică; la care se adaugă şi nemulţumiri faţă de sistemul medical şi, în fine, îngrijorări privitoare la siguranţa de zi cu zi.

Să mai menţionăm că mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi consideră că la anul va fi mai rău decât acum. Tot aici putem pune şi notalgiile faţă de anul trecut şi chiar cel dinainte, deoarece mulţi români şi-ar mai dori acum un nivel de viaţă ca în anii trecuţi.

Ce am putea spune? Trebuie să observăm un amănunt: primele două temeri se învârt în jurul banilor. Faptul că în primul caz este vorba de cheltuieli directe (preţurile) iar în al doilea de cheltuieli indirecte (impozitele), nu modifică fondul. Românii se tem de prăpastia ce se cască între costul vieţii şi lichidităţile uzuale. Imediat după aceste fobii, românii se mai tem de ceilalţi. E logic să te temi de oamenii tot mai săraci şi tot mai debusolaţi din punct de vedere moral. Infracţionalitatea creşte invers proporţional cu scăderea nivelului de trai. Mulţi oameni se tem că le vor fi furate bunuri dintre cele mai banale şi le va fi violată intimitatea. Nesiguranţa şi teama de necunoscut sunt deja obişnuite. Drama individuală are conotaţii colective tot mai evidente, iar românii sunt prinşi în acest vârtej periculos.

Chiar în aceste vremuri grele, Scriptura ne cheamă la credinţă şi speranţă. Poate mai mult ca în anii precedenţi românii sunt provocaţi mai aprig. Imperativul biblic NU VĂ ÎNGRIJORAŢI trebuie să fie deopotrivă crezut şi asumat. Avem un Dumnezeu mare şi personal. El ştie totul despre nevoile noastre, dar are şi soluţii pentru ele. Deşi omeneşte precaritatea sperie, prin credinţă putem privi dincolo. Este o încercare a credinţei noastre personale, dar o încercare din care trebuie să ieşim biruitori.

Poate va trebui să renunţăm la confortul nostru obişnuit. Poate va trebui să ne rezumăm viaţa şi să o simplificăm aşa cum n-am mai facut-o niciodată. Dacă aşa stau lucrurile înseamnă că Dumnezeu are un plan aici. Sunt anumite lecţii ale credinţei pe care trebuie să le învăţăm. Să rămânem loiali şi dârzi. El ne-a promis o prezenţă zilnică; să contăm pe aceasta.

http://www.coramdeo.ro/

Într-o seară am închis ochii pentru rugăciune
şi dintr-o dată am simţit miros de trandafiri,
şi nu ştiu dacă a fost vis
sau a fost viziune,
nu ştiu dac-am văzut un colţ de paradis:
munţi de smarald topiţi sub un apus de soare
umbreau câmpii de trandafiri portocalii,
pârâuri limpezi murmurau răcoare
şi prin păduri de paltini aurii,
se auzeau plutind în adieri uşoare,
triluri de ciocârlii.

Am deschis ochii de-atâta frumos copleşit,
şi am privit afară prin geamul îngheţat.
Nu ştiu dacă a fost tristeţe
sau dor ce am simţit,
iar ce-am văzut nu ştiu dacă e frumuseţe:
în peisajul alb strălucitor,
colinde ningeau încet peste ogradă;
cireşul meu dormea învăluit în ceaţă,zâmbitor,
iar aşezat sub lună,ca orice trecător să-l vadă,
un semn că orice-i trecător:
un mic om de zăpadă…

Atunci,în sufletu-mi deschis a curs
un strop fierbinte de-adevăr:
atâtea lucruri frumoase în lume
îţi mângâie privirea,
însă,un singur lucru e cu adevărat frumos…
IUBIREA… cu care ne-a iubit pe noi Cristos.

Din nou,spre rugăciune ochii i-am închis,
dar,nu am mai avut cuvinte să mă rog
şi-atunci am zis:
- Părinte,lasă-mă să tac
şi din tăcerea mea, alege Tu
tăcerile care Îţi plac.

Imi aduc aminte de Cornel. A plecat in America in urma cu 15 ani si nu a mai putut sa se intoarca acasa… La o nunta, printre atatia straini a recunoscut o vecina din acelasi loc unde a copilarit. S-a dus la ea si-a pus capul pe umarul ei si a plans in hohote… de dor!! Da, de dor dupa casa lui!

“M-as intoarce azi acasa! Acum mi-as face bagajul si as pleca de aici!” spunea o fata cu durere in glas in timp ce privea fotografii cu mama ei. O prietena, inainte sa se intoarca in Italia, imi zicea “E atat de bine acasa! Ah, de-as putea sa raman, in loc sa fiu nevoita sa plec”.

Am realizat atunci, ca in fiecare arde dorinta de a se-ntoarce odata in locul inimii lui… locul de care este legat cu sufletul.

Numai la gandul ca cineva asteapta in fiecare zi clipa revederii tale, te determina sa te agati si mai mult de aceasta dorinta, ravnesti cu toata inima sa te intorci odata acasa!! Multi, prea multi, inca tanjesc dupa aceasta. Satui de a fi pierduti printre straini, prea departe de mangaierea unei mame, de incurajarea unui tata… de protectia celor carora le pasa de ei!

Insa noi, cei care suntem aici, acasa, stim ce-nseamna oare cu adevarat acest loc pentru noi? Pretuim oare destul valoarea cuvantului “acasa”?