Societatea Biblica din Romania

“Gândind mereu, mereu”

“Gândind mereu, mereu”

Orbecăim adesea cuprinşi de indiferenţă . Uităm să iubim răsăritul soarelui într-o dimineaţă dulce de vară , când fiorul răcorii îşi dezveleşte de sub geana unei noi zile minunăţia a tot ce ne înconjoară.

Uităm să ne închinăm adânc Atotputernicului Dumnezeu mulţumind pentru un nou răsărit vieţii noastre . Pare-se ca ceva de rutină şi prea neânsemnată , o clipă de reculegere în preajma Atotprezenţei Divine . Treburile zilnice ne cheamă grăbiţi tumultului vieţii acestea cu atâtea şi atâtea preocupări şi griji. Suntem stresaţi, nervoşi, neângăduitori, reci, parcă neavând aproape nimic în comun unii cu alţii.Dar totuşi avem: chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem revărsarea Trinităţii(Tatăl,Fiul şi Duhul Sfânt) în noi fiecare.O extraordinară întrepătrundere a divinului (sufletul) cu umanul(corpul ca materie).Părtăşia vieţii veşnice o avem asigurată prin Răscumpărătorul Hristos-Dumnezeu, prin jertfa Lui sângeroasă drept moment culminant.

Undeva, peste această frământare a zilei de ieri, de azi şi de mâine rămâne în veghere Creatorul cerului şi al pământului. A fi ateu este simplu:negi tot ce întrece puterile tale.Se întâmplă să negi de dragul de a te contrazice cu cineva, persistând în mod interminabil în această încăpăţânare. Se întămplă să ai tot ce îţi doreşti şi totuşi aceasta nu este suficient. Oare atunci când vei ajunge la pasul acela , poate neant îl numeşti ,nu vei gîndi la ceva salvator ? Momentul acela trebuie să fie critic , înfiorător chiar. Să vezi că eşti cuprins de neputinţă, avuţiile tale nefiind de nici un ajutor, prietenii neputând să-ţi întindă o mână.Cum concepi oare momentul acela? Chiar nu există o Putere salvatoare pentru acest proces existent? Pentru mine Aceasta este Dumnezeu. Dar pentru tine? Pentru mine şansa de salvare este El,călăuza prin viaţă este El, scopul unei vieţi eterne este El. Viaţa proprie poate să-mi creeze o garanţie veşnică, dar totodată şi insucces prin necredinţă. Există însă şi o forţă a răului, pânditoare, meschină, de a cărei viclenie atârnă soarta plăţii păcatului-acesta este diavolul. Cel mai bun antidot împotriva lui este rugăciunea. Prin rugăciune câştigăm o conduită morală ireproşabilă, poruncile Decalogului, adevărat cod pentru a rămâne chip şi asemănare a lui Dumnezeu.

Sunt un cod de legi prin care Dumnezeu caută să perfecţioneze fiinţa umană până la desăvârşire. Aplicabilitatea lor….? Aici rămânem împărţiţi. Unii mai cred în zei, pretinse puteri peste care însă a ajuns să se depună colbul învechit al timpului. Acestor neputincioşi se închină, le cer ajutorul, în zadar. O parte din noi avem acest necuprins Dumnezeu alături de Salvatorul Iisus Hristos care caută împăcarea cu noi oferindu-ne căldura păcii Sale,căutând însă, dependent de noi un înnoitor proces de sfinţire. Unii acceptă întru totul, alţii într-o oarecare măsură. Dar: ori totul ori nimic, la Dumnezeu nu merge cu jumătate de măsură. Iar totul înseamnă fericirea eternă. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele ar trebui să ne caracterizeze, ar trebui să excelăm în aceste direcţii.

Când vom ajunge să iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce avem, iar pe aproapele ca pe noi înşine, vom fi foarte, foarte aproape de
desăvârşire.

1 Stea2 Sele3 Sele4 Sele5 Sele (2 vot(uri), medie: 5 din 5)
Loading ... Loading ...

  • 1
    George W.Galis :

    George W.Galis-Radu Botis un Ginditor crestin contemporan,
    cu o Filozfie-Teologica Evanghelica.Expresia :Sa-L iubim pe
    Dumnezeu cu tot ce avem,iar pe aproapele ca pe noi insi-ne,este cel mai inalt ideal pe care fiecare crestin ar
    trebui sa-l atinga,atunci bisericile crestine ar fi mai
    puternice.

  • 2
    Meditatii Crestine » meditatii :

    [...] “Gândind mereu, mereu” [...]

  • 3
    George W.Galis :

    “Cuget deci exist”. Este un citat pentru omul spiritual-
    duhovnicesc. Dumnezeu L-a creiat pe om o fiinta ginditoare.
    Cind stam de vorba cu noi insi-ne, sintem pe drumul cel bun,
    putem sa ne cunoastem, putem sa ne corectam ceiace ce sin-
    tem, prin “Cuvintul, care este aproape de noi, in gura noa-
    stra, in inima noastra. Si cuvintul acesta este “Cuvintul
    credintei”, “Cuvintul lui Dumnezeu”. Asa cum ai spus:
    “Gindind gindind, mereu’. Sint putin cei ce gindesc, dar
    ei sint oamenii cari merg inaintea timpului.

  • 4
    George W.Galis :

    Se spune despre Diavolul caci in cei sase mii de anii,
    in laboratorul lui, a experimentat, multe lucruri, ca pe
    urma sa le aplice, inselind oamenii. Laboratorul omului,
    este mintea lui, in intelesul adinc al cuvintului.

  • 5
    michelinebeaulieu :

    si cum diavolul se crede mai presus de Dumnezeu,concluzia…logica e ca mintile oamenilor sint laboratorul……?

  • 6
    michelinebeaulieu :

    HM?
    Dumnezeu a somat intre timp???

Tu ce părere ai?