Te cred că eşti creştin, şi aşa-ţi şi stă, zise vulpea cu glas mieros către cocoşul bine moţat, ce pe gardul cu şindrilă cocoţat, stătea mândru şi fălos şi îşi dădea din cântec.

Mda, sunt, şi din darul Domnului mă lupt şi-alerg şi dau din aripi… îşi dădu el cu încă un cucurigu, şi se mai umflă o leacă-n pene.
Da, scrie în Scripturi de tine… adăugă cumătra cu sclipiri din ochi; s-ar cuveni… acum măcar, că-s vremuri tulburi, să ne unim puterile; tu cânţi aşa frumos, eu fac strategii şi planuri, şi împreun-am izbuti mai mult decât Irod şi cu Pilat la un loc.
Abia în ceasul acela cocoşul pricepu şi-şi aminti în care Evanghelie citise el despre vulpea aceea, şi ce ar trebui să-i spună (Ioan…), aşa că, de-acum ’nainte, cântecele îi fuseseră numărate:

După primul, vulpea izbucni: eu nu contest că eşti creştin, ţi-am zis că am citit în Biblie de tine, dar tu nu eşti şi patriot! Eşti împotriva lui Irod şi-a lui Pilat, şi a lui Cezar… şi nici n-accepţi că şi noi suntem tot creştini, că în aceeaşi Evanghelie se scrie şi de vulpi; şi chiar mai mult decât despre cocoşi, iar găinile lipsesc…

Găinile-s cuminţi… le-a-nchis stăpânul în ogradă, acolo unde nu pătrunde vreun cotoi, bâigui, timid, cucoşul… vai, de ce m-oi fi suit pe gard?
Dar se linişti curând; în bătătură a tot cântat, dar de acum e vremea să iasă şi pe uliţi şi-n piaţă… se apropie iar Paştele… şi trebuie să ştie lumea că el e cocoş, că-i roşu-n creastă, şi că-i mult în pene. Dar nu mă leapăd ca şi Petru de chemarea mea, îşi dădu el falnic cu al doilea cântat.

Uite, că spui adevărul, îi rânji vulpoiul căpitan, o să ferecăm mai bine-n bătătură gloata de găini, iar pe tine te punem la stână ajutor de cioban şi dacă mioarelor le place… că îţi dăm şi fluier şi toiag, şi câine de pază… şi de merge treaba, pe curând ajungi şi… secretar, şi faci excursii… până şi peste Ocean.

Şi el, cocoşul, tot pe gard stătea… stătea şi cugeta. Cugeta să cânte şi mai frumos… că-s Paştele, că el este creştin, adică urmaş al lui Cristos, şi parcă, parcă, ar merita să îl audă şi mioarele la stână, oile şi mieii turmei, şi europenii şi americanii, cât cântă el de frumos. Şi iarăşi repeta: “Dar nu mă leapăd de Hristos!”

Dar vulpea îl privea sticlos şi-l înghiontea duios: dar tot de zamă vei fi pus…! Cu noi măcar încerci, şi de îţi merge, vei ajunge sus, sus…!
Al treilea cântat s-ar fi voit cu mult mai răspicat, şi ar fi trebuit să se audă peste întregul sat. Dar nu a reuşit decât în prima jumătate «cucu…», iar în loc de «rigu», un geamăt înfundat. Oare cum uitase, sărmanul de el, că şi evanghelicul cocoş nu ajunsese cu cântatul decât până la doi, iar Petru nu mersese cu târgul şi cu lepădarea decât până la trei? (Ioan…)

Din stomacul hulpav al jivinei cu chip de câine de pază, un ultim murmur, ce nu aducea deloc a cântec; fu şoptit, însă, de nimeni auzit:
Vai, m-au îngropat în dosarele securităţii!!! Eu, care vroiam să urc treptele eternităţii… şi să fiu scris în cartea vieţii!!!

******************

Mulţumită şi sătulă pentru o vreme, vulpea îşi scria raportul, tolănită la soare… se porni, însă, o adiere de vânt, un aer proaspăt, o undă de răcoare, iar cumătra simţi în coada-i stufoasă o mustrare. De atunci băgă ea de seamă că o are mult prea lungă şi tot umblă cu ea de vânzare. Iepurele, însă, când aude de-aşa târg, o ia la fugă, ursul o înfruntă şi-o alungă, cerbul o împunge, păsările zboară în înalturi…
O vreme şi-a pus-o în valoare pe la magazine: la lapte, la pâine, la papuci… dar de când au plecat tovarăşii, şi nu mai ţin evidenţa secretarii, aceia de care s-ar fi vrut şi bietul nostru cocoş, nici acolo nu se mai poartă. A făcut-o pe semne donaţie la CNSAS, acolo unde trebuie să merg si eu să-mi iau dosarul. Poate-i lung, stufos, şi mincinos; ca orice coadă de vulpe. Şi sunt aşa de multe…! E aşa de… coadă!
Doamne, Doamne… adică Evanghelia după Matei…

Bruxelles - 23 martie 2008
Zakeu – după ce m-am coborât din dud
(Bonte Zaharia)