ABSALOM, FIUL MEU!
„Îţi las cerul”, Mi-ai şoptit şi ai plecat
Luceafăr al zorilor, cu negru suflet-
Te-ai pogorât într-un pământ uscat,
Şi îngeri te-au urmat în al tău umblet.
În hăul nopţii grele, adânc tu ai căzut,
Piciorul tău s-a-mpiedicat pe stâncă –
Eşti fiul Meu, ce mort Mi S-a născut,
Şi după tine, inima-Mi mai plânge încă.
În blid cu El, tu pâinea ţi-ai întins,
Erai pribeag, străin fugit de-acasă –
Cu suflet alb de lepră, cu ochi stins,
I-ai sfâşiat cu ură, steaua-I luminoasă.
Chipu-ţi frumos şi părul des şi greu,
De ramuri ucigaşe au fost prinse –
Te chem pe nume, Absalom, tu, fiul Meu,
Cu buze roşii - de păcat şi sânge-atinse.
Cine-ar putea să-Mi ştie mistuirea,
Când în Eden, întâi am blestemat –
Aşa a fost să-ţi fie la-nceputuri rostuirea:
„Îţi las cerul”, Mi-ai şoptit şi ai plecat.
Corina Diamanta Lupu
- Vizualizări: 407
- Comentarii: 1
- Categorie: Poezii
- Tipareste
- Trimite Prietenilor


(3 vot(uri), medie: 4.67 din 5)




Decembrie 18th, 2009 at 21:50
Ai parcurs maiestru, Corina, drumul pierzaniei de la Lucifer la Absalom, la Iuda… Cata sensibilitate in a defini ce e hidos si pagubos si ne-a fost sris ca sa ne fie de folos !
Glorie vesnica Celui ce ne-a salvat din aste prapastii, Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.