Societatea Biblica din Romania

CUVINTELOR

Ce s-ar întâmpla cu voi dacă deodată, aşa pe neaşteptate, v-aţi pierde vocea,
dacă nervul recurent, care pune coarda vocală în mişcare, vi s-ar paraliza,
ce aţi face voi, cuvintelor?
Dacă inima voastră vi s-ar mări nespus de mult şi dacă sângele vostru nu ar fi în stare să ajungă la gândurile voastre, dacă aorta vi s-ar lărgi şi ar apăsa pe nervii voştrii, ce aţi face voi, cuvintelor?
Dacă toţi cei ce vă aşteaptă, nu v-ar mai auzi paşii, cum aţi proceda?
Nu v-aţi lua zborul din lumea reală, senzorială şi v-aţi înălţa cu ultimele puteri, cu ultima bătaie a inimii, cu ultima respiraţie, în realitatea virtuală, spirituală, cerească, de sus?
Nu aţi renunţa la statutul vostru, biunivoc fiind legate de sunete, nu aţi renunţa la învelişul, la coaja sonoră a sufletului vostru, de dragul Lui?
Dezghiocate de formă, de sinele sonor, purtate de vijelia vidului stelar,smerite şi pierdute-n univers…
L-aţi căuta pe Cel ce-i Cuvântul, Cuvântul întrupat, Cel jertfit, înviat şi glorificat?
Ca-ntr-un tunel de vid, în El, să vă absoarbă, să vă dea formă şi viaţă nouă?…
Să vă atingă inima, aorta, nervul recurent şi să vă pună în mişcare…
Apoi să veniţi pe pământ şi să spuneţi că aţi fost vindecate.

Ştefan Culda

1 Stea2 Sele3 Sele4 Sele5 Sele (1 vot(uri), medie: 5 din 5)
Loading ... Loading ...

Oxentia Tourism
ETF Milenium

Tu ce părere ai?