Din zările senine

Din zările senine dinspre soare
Dintr-un zenit alunecând spre mine
Îmi văd căzând ca o ninsoare
O rază de speranţă să m-adie.

Îmi ţin pe nesimţite răsuflarea
Că nu ştiu cum, din marile-nălţimi
Mi-am regăsit acum pierzarea
Şi nu mai pot visa la-mprejurimi.

Mi-am dat frâu liber ignorării
Şi am uitat să-mi preţuiesc iubirea
Mi-am dat luciditatea valurilor mării
Să mi-o înece-n însăşi nemurirea.

Am vrut pentru o clipă să stau bine
Să mă cufund în fericiri sublime.
Mi-am dat poruncă dar prin şoapte
Să am grijă de ea în lume.

Dar… prea târziu, că ea, vicleana-uitare
Mi-a risipit întreaga fire.
Mi-a dat speranţe efemere
Şi am crezut dar în iubire.

E greu să crezi în ea, că te răneşte
Îţi satură sufletu-n sânge
Şi când eşti sigur că trăieşte,
Atungi ea te omoară, te răneşte…

Aşa-s iubirile în carapăci de humă
Ce nu pot ţine mult uleiul.
Ele se satură şi se răzbună
Sunt nişte efemere curcubeuri.

Printre florile de nea
Am privit în sus spre boltă,
Când din zări, de undeva,
Am zărit zâmbindu-mi, parcă,

Nişte ochi vibrând în mine
Al gândirilor oftat
Ce-n culori de pace pline
Mi-au dat zbor spre mai înalt.

Iar puţin mai jos, la poale,
Nişte valuri işi fac treacăt
Se strecoară prin vâltoare
Şi-şi îneacă al lor forfot

Dispărând intr-un alt râu
Ce mai mult işi ia-n serios
Curgerea spre-n jos pustiu
Devenind mai măiestos.

Că-i frumos trăind idilic
Dar în ale vieţii roluri
Stă şi-acesta ce-i feeric
Când trăeşti cu capu-n nouri.

Ăsta-s eu, un chip de humă,
Dar sunt chiar puţin mai mult,
Un praf subţire de pe brumă
Ce-am să mă ridic spre-un….
Veşnic mult…

Daniel Stetco

(2 vot(uri), medie: 4.5 din 5)

 Loading ...

• 1
  Mihai Cretza :
  septembrie 12th, 2007 at 15:56

  Foarte interesant…aproape ar putea trece in randul poetilor necrestini! Dani, fii tare, nu mai ai mult!

• 2
  Mihai C :
  septembrie 12th, 2007 at 16:28

  vezi???… colegul cu care ti-ai impartit pita, slanina si zacusca… uite ce-ti face!!

  asa-i mai Dani… nimic nu ramane neschimbat in viata.

• 3
  adrian d.vele :
  septembrie 12th, 2007 at 22:24

  la ce-s bune dusurile cu apa rece? starea de imbaiere in conditii optime fi-va cand realitate?
  evrei 11…

• 4
  adrian d.vele :
  septembrie 12th, 2007 at 22:34

  reclam iertarea

• 5
  lucianrotaru :
  septembrie 14th, 2007 at 11:40

  keep up the good work, Dani…

  Eminescu ar fi debutat pe pasi.ro, daca ar fi existat in vremea lui

• 6
  delicik :
  septembrie 20th, 2007 at 00:10

  Un om capabil e cel care FACE tot ce crede ca-i bine si frumos, chiar daca, facand asa, e dispretuit.
  Maiestria nu e un act, e o deprindere.

• 7
  stefania :
  septembrie 20th, 2007 at 01:10

  well,friend,n-o sa ma iau d forma poeziei…fiindk oricum tu ma stii si ,in consecinta, stii bine ca prefer poezia modernista,oarecum difuza,neaparat subtila si optional chiar post-moderna…atat ca forma cat si ca “miez”…
  oricum ce m-a “izbit” is versurile tale :”Asa-s iubirile in carapaci de huma/ Ce nu pot tine mult uleiul.”Mi se pare valida afirmatia…si-i necesar sa descoperim-dak se poate in adolescenta- k iubirea intre doi pamanteni nu implineste pe termen lung…e pervertita ca si noi toti de la asa-zisu’ mar incoace…
  da’ dincolo de astea simt amaraciune in afirmatia asta…ii corect sa fim realistii,da’ ii prea multa “luciditate” in optimismu’ tau…nu simt fioru’ d care vorbesti…inteleg ca iti asumi valabilitatea imperturbabila a promisiunilor biblice,da’ dak nu-ti trec dincolo de creieras si de “condei” nu inseamna prea mult…
  si n-are legatura cu ce am vorbit seara asta
  oricum,inclinatie nativa+pasiune=sanse…
  !

• 8
  Mihai C :
  septembrie 21st, 2007 at 20:04

  glasul fostelor iubiri…

• 9
  nadia :
  septembrie 22nd, 2007 at 14:37

  frumoasa poezie,sa inteleg ca e pe fond real,ca e o experienta traita

• 10
  Adrian-Daniel Stetco :
  septembrie 29th, 2007 at 14:10

  Da, Nadia, sa intelegi ca e o experienta traita de mine… Din fericire, niciodata nu m-a lasat El! Si, nici de aceasta data, asa cred, nu ma va lasa… Imi va fi binevoitor si-s sigur de asta! Slava Lui!

• 11
  Petrica Bistran :
  octombrie 13th, 2007 at 09:55

  inca o data luciditatea feroce rupand limitele dintre real si sentiment, dintre ratiune si imaginar.
  o spaima, aproape mai mult morbida decat melancolica in actul funerar al dragostei care se risipeste-n abisuri.
  incerc sa te vad asa, Stetco, din poezia asta, in frazele mele de mai sus, ca o prelungire a sunetului din versurile tale.
  ce ramane la capatul luciditatii din care te retragi usor?, “Vesnic mult…”

• 12
  Adrian-Daniel Stetco :
  octombrie 17th, 2007 at 09:46

  Frumos spus, Petrica. Ai surprins un adevar finut, unul care nu poate fi observat decat de cei ca noi, lumea ne zice poeti, insa, ma intreb ca tine, oare suntem asa? Suntem din lumea lor?
  Referitor la mine, stiu, sunt doar un putin, un praf de pe cumpana ce la o adiere de vant isi incepe drumul spre nefiinta, spre vesnicie, spre neant, de ce nu?
  In fine…. tot ce conteaza in lumea antropologica, este sa ne antrenam in a savura dulceata pelinului. E ceea ce ne ajuta sa intelegem rostul lucrurilor transcedentale….

• 13
  Simona R :
  octombrie 17th, 2007 at 10:00

  mai Dani priveste inainte cu sperante pentru viitor invatand dn greselile din trecut. totul se intampla cu un scop bine definit Dumnezeu nu greseste niciodata. orice iubire pamanteasca nu pote inlocui iubirea Domnului
  fii binecuvantat

• 14
  anonimus :
  iunie 26th, 2008 at 13:41

  cred ca ai dreptate Simona. Totul in viata e trecator si nu cred ca poti gasi iubirea vesnica la oameni…Fii tare si Domnul cu tine

Tu ce părere ai?