FLOAREA DEŞERTULUI

Întru pământul sec şi fără vlagă
Căzutu-ţi-a sămânţa ta firavă,
Un vânt venit dinspre ocean
Te-a purtat.Şi an de an
Ai stat ascunsă, în neştire,
Lipsindu-ţi apa pentru zămislire,

Până-ntr-o zi când cerul s-a deschis
Şi te-ai trezit, ca dintr-un vis,
Udată eşti de ploaia cea târzie
Ce n-ai sperat c-odată va să vie,
Puterea ce din moarte dă viaţă,
Rupând întunecimea de pe faţă.

Şi iată un miracol săvârsit:
Eşti scăldată, te-ai ivit.
Ca fir de iarbă, încă sub genune,
Însetat să iasă la lumină,
Coaja de pământ deasupra ta
Se crapă-ncet. Şi din pământ

Plăpându-ţi fir răzbate, Terra rupe,
Purtând pe umeri viaţa ce irupe.
Soarele topindu-se se scurge
Pe două frunzuliţe târâtoare,
În alchimia lui dogorâtoare.

Când şarpele îşi varsă veninul pe pământ,
Când tot ce e sălbatic urlă, ţipă,
Cănd leul e stăpân peste deşert,
Şi în răcoarea mai presus de fire,
Când drumul pierd cămilele-n pustie,
Când cangurul se bate peste faţă,
Când sunetele toate se cufundă
În gol iniţiatic prinzând sens,

Îţi despleteşti o roşie petală
În durerea naşterii din nou,
Frumseţea-ţi în deşert apare,
În zbaterea de aripi inspre cer,
Comorile pământului ascunse
Înnobilate sunt, însemn pe giuvaer.

Doar ochiul omenescului se crapă
Şi plânge lacrima nefirii,
Eliberată de durerea zămislirii,
Pornind din patru vânturi o urgie
Plăpându-ţi fir rezistă în pustie.

Şi nimeni nu-i aici ca să te vadă
Ca o fecioară, pregătită pentru marea sărbătoare;
Şi nimeni nu-i aici, doar roua,
Să te sărute galeş, să-ţi spună de iubire,
Gătită-n in subţire pentru mire.

De-acolo , din a veacurilor turmă, fără urmă,
La timpul hotărât şi aşteptat,
Apare-n norul luminos
Şi îşi apleacă braţul până jos,
La tine, floarea cea umilă din deşert
Ca să te ridice înspre Sine.
- Sunt fericită şi mi-e bine,
Te-am aşteptat cu dragoste şi dor,
Ştiam că vei veni pe nor,
De aceea m-am păstrat curată, sfântă,
Să pot cânta cum ingerii Îţi cântă,
Dar de iubit doar eu Te pot iubi
Să ştii.

Ştefan Culda

(3 vot(uri), medie: 3.67 din 5)

 Loading ...

• 1
  sacristiana :
  noiembrie 16th, 2010 at 15:49

  mult prea multe cuvinte, mult prea multe rime fortate…imi pare rau, nu este o poezie asa cum sunt obisnuita sa fie cele de la tine, Stefan

• 2
  zyx :
  noiembrie 17th, 2010 at 20:35

  si daca din cuvinte curge minte ?
  ar fi bune si idei, dar de unde iei ??
  rime-ai zis in fortza ? tu esti tortza ?!
  te mai lauzi cu obisnuinta! asta-i pocainta ?!

Tu ce părere ai?