Invata

Invata sa plangi
Si-n bucurie
Ca astfel s-ajungi
Pe drept marturie

Invata sa canti
Chiar de-i durere
Multi ce-i infranti
Primit-au putere

Invata sa pleci
Chiar de e greu
Cu Domnul petreci
Timpu-ti mereu

Invata sa crezi
Chiar Domnul te-ajuta
De loc sa nu pierzi
Cand iesti in lupta

Invata ca azi
Isus El te cheama
In foc sa nu arzi
Hai nu-ti fie teama.

(5 vot(uri), medie: 5 din 5)

 Loading ...

• 1
  ics :
  iunie 13th, 2009 at 11:52

  Apreciez ca ai ales versurile scurte pentru a-ti exprima gandurile, ceea ce-i foarte greu de realizat in poezie. Poate din cauza aceasta, sensul cuvintelor a avut de suferit nepermis de mult: Spre exemplu

  1. “Invata sa pleci chiar de e greu”

  nu trebuie invatat. Majoritatea pleaca din fata greului! Poate voiai sa spui: “Invata sa te pleci…” dar asta-i altceva.

  2. Alta inadvertenta:

  “Multi ce-i infranti primit-au putere”

  Daca te referi la puterea primita de sus, e putin probabil sa fie multi infranti intre acestia. Dumnezeu nu risipeste puterea Sa pe infranti. Iar daca sunt si astfel de oameni, nu-s demni spre a fi consemnati in versuri.

  Atentie,”cei infranti” nu “ce-i infranti”!

  3. “Iesti” in loc de “esti” cred ca a fost greseala de tastare!

  4. “Timpu-ti”, suna urat la ureche si repetitia lui “El” dupa “Isus”, nu era necesara.

  Este apreciabil efortul facut pentru astfel de poezie, dar tema “invata” a fost admirabil redata in versurile urmatoare:

  Învaţă de la toate

  Învaţă de la toate, să ai statornic drum
  Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
  Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
  Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
  Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
  Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
  Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
  Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

  Învaţă de la toate, că toate sunt surori
  Cum treci frumos prin viaţă
  Cum poţi frumos să mori,

  Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
  Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
  Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
  Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
  Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
  Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
  Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
  Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

  Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
  Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
  Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
  Şi du-te la furnică, să vezi povara ei…
  Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
  Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
  Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
  Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

  Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
  Să-nveţi din tot ce piere – cum să trăieşti pe veci.

  autor anonim.

• 2
  Tibi :
  iunie 14th, 2009 at 12:23

  Multumesc!Ma bucur de astfel de oameni care ma corecteaza.Sunt la inceput de drum dar privesc la viitor plin de incredere!

• 3
  SorinM. :
  iulie 5th, 2009 at 11:35

  Multumesc ca ai adus in fata ochilor nostrii aceasta minunata poezie a fr. Traian Dorz. Martusisesc ca sun bucuros pentru faptul ca tot mai multi oameni pun la suflet poeziile lui si totodata tin sa reaminteasca cititorilor ca ceea ce citesc apartine unui geniu, as putea spune fara sa gresesc, al poeziei crestine . Am psus ca sunt bucuros desi am intalnit si pe alte bloguri zeci de alte poezii ale fr. Traian Dorz, fara ca el sa fie specificat ca autor al lor sau in cel mai trist caz, autorul era altul….Iata ce marturiseste un preot atent: “…. era in jurul anului 1980… un fost coleg de facultate, P.C. Pr. Vasile Fluieras, paroh in cartierul Manastur din orasul Cluj-Napoca, m-a invitat sa-l insotesc intr-o vizita la un bolnav. Fost student la medicina, acest om intampinase, in ultimul an de studii, o rasturnare teribila a destinului si a fiintei sale! Poliomielita…….l-a strivit sub aripa sa fatidica. Paralizia ii repartizase sarmanului intelectual doar capul, luand in stapanire restul organismului……… O calugarita ce cunoscuse exilul din viata monahala, pentru ca manastirea in care traise a fost desfintata abuziv, a gasit aici sansa unica de a practica prin jertfa de sine, credinta crestina. s-a casatorit cu acest condamnat pe viata, pentru a-l putea sluji si, prin el, pe Bunul Dumnezeu. Douazeci si sapte de ani a avut parte de aceasta misiune…. La capataiul lui am aflat – printre multe altele – ca aceasta minunata poezie ce incepe cu versurile:”Invata de la ape sa ai statorinic drum / invata de la flacari ca toate-s numai scrum….” si incheia cu versurile:”Ia seama, fiu al Jertfei, prin lumea care treci / Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci!” – nu era “din lirica norvegiana”, ci era scrisa de un roman anonim. Acel drept credincios poet, refuzand orice compromis cu regimul trecut, si-a parcurs la randu-i viata aidoma Sfintilor. Daca imi aduc bine aminte, se numea Traian Dorz si facea parte din Oastea Domnului…..” ( citat din cartea “Sub privirile sfintilor zilei” de parintele Ioan-Tiberiu Visan)

Tu ce părere ai?