Societatea Biblica din Romania

Mai urc o treaptǎ

Cristina-Magdalena Frâncu

Mai urc o treaptǎ cǎtre veşnicie
Cǎci cǎtre cer eu drumul l-am pornit.
Din vale multe voci vor sǎ mǎ-mbie
Dar vreau sǎ merg pe el pân-la sfârşit.

Zadarnic dǎ târcoale deznǎdejdea
Sǎ-şi punǎ-amprenta peste gândul meu;
Nu forţa-mi proprie, ci doar Iubirea
Imi dǎ puteri sǎ trec prin orice greu.

De s-ar deschide-n drumul meu abisul,
O punte-aş fǎuri din crucea Sa
Şi-n palme aş cuprinde Paradisul
Ca sǎ-l aşez aici în calea mea.

Şi-ar fi de-atunci mereu doar Primǎvarǎ
Cu adieri de vânt înmiresmat,
Cu foşnet de iubiri ca-ntâia oarǎ
Când L-am gǎsit şi El n-a mai plecat.

Şi spinii s-ar preface-n flori colore
De-o parte şi de alta-a drumului,
Pe cerul inimii doar curcubee
Aş fi avut pe scara Cerului.

Iar vântul ar purta o simfonie
Nǎscutǎ din durere şi suspin,
Dar voi uita tristeţea pe vecie
Cǎ nu va fi aicea nici un chin.

M-oi odihni la pieptul Lui atuncea
De toatǎ truda ce am adunat
Şi-oi înţelege cum a fost minunea
Cǎ braţul Sǎu pe Cale m-a purtat.

Mai urc o treaptǎ cǎtre veşnicie
Cǎci cǎtre cer eu drumul l-am pornit.
Nu mǎ-nspǎimântǎ-n cale vreo urgie
Cǎci merg cu El mereu pân-la sfârşit.

1 Stea2 Sele3 Sele4 Sele5 Sele (6 vot(uri), medie: 5 din 5)
Loading ... Loading ...

Oxentia Tourism

Tu ce părere ai?