Societatea Biblica din Romania

Se pare c-am uitat

Mda! Se pare c-am uitat.
Am uitat cum să-mi închid ochii,
Cum să cred.
Cum să vorbesc.
Am uitat cum să mă aplec,
Cum să-mi îndoi genunchii.

Mă simt stingher, ca prins într-o cuşcă prea mică pentru mine.
Mă doare. Mă irită.
Covorul e ca o perie de sârmă care scrijeleşte în genunchii mei insulte.
Şira spinării e de piatră,
piatră
vie,
piatră,
ce doare.

Prea greu. Obositor. PE-NI-BIL.

Şi acum ce trebuia să fac în poziţia aceasta stranie, de mult uitată?
Să mă rog? Da, bine.

Ah, dar parcă era mai mult de atât.
Parcă lipseşte ceva.
Cândva era căldură, era sentiment, erau lacrimi, erau zâmbete, era fericire.
Era…
Altceva.
Ceva mai mult decât cuvinte.
Era război. Era viaţă şi moarte.

Da, cândva rugăciunea era război,
Iar războiul era rugăciune.

Rugăciunea era realitate, iar realitatea – rugăciune.

www.respir2008.wordpress.com

1 Stea2 Sele3 Sele4 Sele5 Sele (4 vot(uri), medie: 5 din 5)
Loading ... Loading ...

Oxentia Tourism

  • 1
    L.V. :
    iulie 7th, 2009 at 23:24

    Mircea,
    ai surprins, cu multa forta, starea de oboseala, inertia, cu care toti ne confruntam in rugaciune.

    Exista insa si alt fel de oboseala, care in plus este si falsa, anume, simularea (prin gesturi si cuvinte) unei stari de dragul publicului (ce credem ca ne savureaza). Spun oboseala pt ca pana la Dumnezeu este un drum ceva mai lung, acela al uitarii de sine si nu scurtatura siretlicului.

    Imi place; in fata lui Dumnezeu si in ciuda deavolului, rugaciunea este viata si razboi, realitate ce altfel nu o descoperim.

Tu ce părere ai?




 

Bloguri pasi.ro

Un articol pe zi

Editoriale

Comentarii recente

Guess WHO/Guess WHAT

Poezii

Publicitate

Link-uri

Meta