Spre locuri de pace…
Oh Doamne… cuvintele Tale, sublime, marete,
M-ating fiecare, cand ziua e rece,
Cand frunza iar cade, cand toamna apare,
Cand vantul iar sufla, cand rana ma doare…
Lucrarea-nceputa, O Tata cu Tine,
As vrea plin de ravna, umila sa-mie fie,
Cu pace, cu har si cu multa iubire,
Sa fiu pentru lume, oricand, marturie.
Prin harul Tau Tata, sa-mi creasca credinta,
Sa nu pot Oh Doamne striga biruinta,
Pan’ ceasul de lupta si lunga-mi carare,
Sfarsi-voi la Tine, in marea splendoare.
Cand toamna se trece, si inima-mi plange,
Gandesc ca o data la Tine voi merge,
Gandesc ca in anii ce-mi stau inainte,
Vei fi pentru mine un ceas mai ‘nainte…
O voce ce striga, un glas care cheama,
Spre locuri divine, spre timp far’ de toamna,
Spre locuri de pace, de calda iubire,
Cand inima trista, nicicand n-o sa fie.
- Cristi Boariu
- Vizualizări: 946
- Comentarii: 2
- Categorie: Poezii
- Tipareste
- Trimite Prietenilor



























octombrie 10th, 2009 at 22:33
Suntem in prag de toamna…Oare mi-s pline holdele,sunt coapte?! Oare le-am lucrat corect,voi avea hambarul plin?! Pe zi ce trece vantu-i tot mai rece…
septembrie 19th, 2010 at 19:28
frumoasa poezie… cu adevarat.