Traim
Traim, de veacuri tot traim
Si ne-am obisnuit cu viata
Ne bucuram ca vietuim,
Dar am uitat ce-nseamna dimineata
Mergem pe strazi cu blocuri mari si late
Sau printre case mici din vremuri parca uitate
Totu-i normal plecam, venim
Mai stam un pic apoi iar ne intalnim.
Eram copil, si, ma-ndreptam spre casa
Ghiozdanu-n spate parca atat de greu
Ma apasa mergand prin ploaia deasa
Fiind fericit ca voi ajunge acasa
Vremea a trecut … si ani si ploaia deasa
Timpul s-a scurs si tot ce a ramas
Sunt eu, acum, din nou acasa
Scriind acest al strofei ultim vers.
Am fost copil si ma-ndreptam spre casa
Si-adolescent uimit de-al lumii mers
Priveam si ma-ntrebam adesea
Oare cum e dincolo de univers?!
Trecut-au anii si am inteles
Raspunsul a tot ce mi-a fost mister
Si-acum altele noi apar indata
Amestecand din nou viata-mi ciudata.
Ciudat, bizar, rasare, apoi apune …
Si eu si tu si acest vers,
Contribuim in lumea asta intortocheata
Creand si transformand deodata.
Indiferent de ce faci tu in viata
De ce te-ntrebi, de ce te miri, ce crezi
Indiferent de-i seaca sau inmiresmata
Prin viata ta tu azi mai scrii un vers.
Traiesti cum vrei si faci ce vrei in viata,
Dar va venii curand o dimineata
In care nu va fi nici soare si nici ceata
Si-atunci va incepe adevarata viata.
by cl@us (Claudiu Dorobantu) – 12 mai 2009
- Claudiu Dorobantu
- Vizualizări: 629
- Comentarii: 1
- Categorie: Poezii
- Tipareste
- Trimite Prietenilor



























noiembrie 20th, 2009 at 01:26
Dumnezeu sa te binecuvinteze, claudiu. e foarte frumoasa poezia