Concluzivită cronică

Privesc cu mirare înspre chipuri ce credeam că le cunosc la răsărit de gene. Lumini umbrite de judecata-mi strâmbă răzbat prin ceaţa de oameni ce mi-au înconjurat sufletul. Domnul întrebare, domnişoara neiertătoare, tânărul înflorit în propriile-i ambiţii, fata cu privirea vino-ncoa şi alte personaje cu etichete clar expuse în vitrina zâmbetului lor…etichete special create de mine pentru o mai uşoară delimitare a prejudecăţilor. Dar pentru un mic exerciţiu, numai bun sufletului meu podidit de rugina indiferenţei, am ales să rumeg versetul: De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? (Matei 7:3)

Ţin minte că-l vizualizasem undeva în Biblie, ce-i drept, în vremuri îndepărtate. Ei, acum şi chestiunea cu saltul temporal e relativ. Revenind la prejudecăţi, nu-i aşa că uşor ne formăm o opinie despre cineva pe care l-am văzut fie şi în treacăt? O îmbrăcăminte sumară sau murdară, o coafură exigentă sau gen periuţă, o cruce purtată  la gât sau bijuterii fără număr, un tatuaj, o ureche găurită sunt câteva „detalii” stridente ce pătează peisajul nostru puternic colorat de tradiţii şi doctrine. Şi atunci, ne asumăm „dreptul” de a construi un întreg scenariu ce nu are însă nici o legătură cu realitatea.

Eh, poate doar eu sufăr de concluzivită, stereotipită, prejudecavită cronică. Nu refuz tratament. De fapt, Medicul S-a şi grăbit să mi-l administreze intravenos, şi am avut nişte palpitaţii de mi s-au înmuiat picioarele la cât de puternică a fost doza! Doza uimirii să văd acele persoane dintr-o altă perspectivă, a cărei măsură e dată nu de faţa omului, ci de inima lui.

El a scuipat în tina prejudecăţilor mele şi a pus alifie pe cei doi văzători ai sufletului ca să înţeleg că nu ceea ce izbeşte privirea sau auzul oglindeşte în esenţă acel om, ci inima lui.

„Domnul nu se uită la ce se uită omul, omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). La ieşirea din cabinetul mustrării m-a cadorisit cu o pereche de ochelari prin care să văd seninul din oameni spunându-mi: „Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi…” (Matei 7:2).

Aşadar, am fost cu luare aminte şi săptămâna aceasta ochii-mi s-au scăldat în limpezimi de cer turnate în inimi de carne. Am pus etichetele deoparte şi am ales să Îl văd pe Cristos întruchipat în ele. Ce diferenţă! Un tratament pe care încă îl urmez!

Vă doresc unul aidoma şi vouă!
Stiri Online

(2 vot(uri), medie: 5 din 5)

 Loading ...

• 1
  gabriela :
  ianuarie 5th, 2012 at 02:50

  Ce interesant! Te felicit, draga Alina, pentru talentul tau literar.

  Ideile expuse sunt chiar interesante.

  Am o mare dilema, totusi: cum ai reusit sa le citesti inima acelor oameni care au urechile gaurite, haine extravagante sau jerpelite s.a.m.d. E foarte adevarat ca Dumnezeu ne cunoaste inima, dar nu am intalnit inca versetul care spune ca si noi putem sa facem asta.

  E la fel de adevarat ca si noi suntem invatati de Dumnezeu sa nu ne luam dupa infatisarea omului, in sensul ca daca vedem un om sarac, nu avem dreptul sa il evitam, ci sa ne purtam cu multa dragoste, ca niste frati adevarati.

  Dar tot in Biblia aceea pe care ai marturisit in articolul tau ca nu prea o citesti, scrie ca pe oameni ii cunoastem dupa fapte, la fel cum un pom se cunoaste dupa roadele lui. In fata oamenilor suntem ceea ce aratam prin vorbele noastre, prin comportamentul nostru si chiar prin tinuta noastra. Pentru ca , ceea ce iese in afara, tot din prinosul inimii iese.

  E drept ca avem lucruri pe care le tinem ascunse in inima si pe care oamenii nu le vad, iar Dumnezeu le vede si pe acelea. Dar sa vi cu un om care se afiseaza ostentativ in fata oamenilor si sa ne vorbesti despre inima lui deosebita pe care oricum nu o putem vedea,e prea de tot. Asta numesc eu incercare disperata de manipulare.

• 2
  alina :
  ianuarie 5th, 2012 at 20:35

  Bună Gabriela, îţi mulţumesc pentru apreciere şi gândul oferit şi sunt de acord cu ce ai scris. Nu pot vedea inima omului, nici unul nu are puterea aceasta, este şi un verset în acest sens : „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea, cine poate să o cunoască?” ieremia 17:9.Nu am afirmat că văd inima omului ci faptul că ne formăm atât de repede o opinie după ce am privit persoana respectivă chiar şi preţ de câteva secunde, şi inevitabil ajungem să o punem într-o cutiuţă anume ce poartă o etichetă. Am spus „a pus alifie pe cei doi văzători ai sufletului meu” în sensul în care El mi-a cercetat inima şi mi-a spus că a judeca o persoană nu e de datoria mea ci să arăt înţelegere şi să mă apropii de ea cu bunătate, seninătate, pentru că acea persoană are o valoare neasemuită înaintea Lui! Tu,eu,şi e valabil pentru toţi: suntem încurajaţi să creştem sănătos când cel de lângă noi în loc să ne servească un meniu zilnic de critică, judecată, obidă, rosteşte asupra noastră cuvinte de iubire şi „vede” în noi acele „lucruri senine” care pot deveni nişte catalizatori puternici pentru înaintarea noastră, în orice privinţă. Cât despre partea ostentativă, cred că e relativă aprecierea. Ce poate fi ostentativ pentru tine, poate să nu fie şi pentru mine şi viceversa. Până la urmă totul se reduce la faptul de a judeca pe altcineva…sunt eu în măsură să fac asta? Sunt chemată să o fac? Ps: Nu am afirmat că citesc rar Biblia, ci doar că acel verset nu îl citisem de ceva vreme :)…Domnul să ne deschidă ochii şi inima înspre El şi fie ca din perspectiva Lui să îi privim şi să îi înţelegem pe cei din jur…şi mai presus de orice, să îi iubim căci acest lucru e de fapt împlinirea voii Lui. 1 ioan 4:6-12

• 3
  abc :
  ianuarie 5th, 2012 at 21:43

  E foarte dificil subiectul abordat de tine Alina, insa ai iesit onorabil cu el la capat. Apreciez imbracamintea literara a expunerii tale! Totusi neologismelor alea gen titlu, s-au strecurat cam neglijent in articol, par venite din alta poveste.

• 4
  gabriela :
  ianuarie 6th, 2012 at 02:31

  Draga Alina, aici nu se pune problema ce este ostentativ pentru mine, ci ceea ce este ostentativ inaintea lui Dummnezeu. Unui om care nu Il cunoaste pe Dumnezeu, nu poti sa ii ceri sa Il respecte. Indiferent de cat de deosebita e o persoana, daca nu Il cunoaste pe Dumnezeu, inima lui nu e curata, deci se justifica orice tinuta.

  In ce il priveste pe omul credincios, el nu se poate eschiva de la directivele Bibliei. O tinuta smerita nu presupune intotdeauna o inima la fel, dar o tinuta indecenta presupune intotdeauna o inima pe masura.Exceptie poate fi numai situatia in care cineva a fost imbracat indecent impotriva vointei lui si obligat sa iasa in lume in felul acela.

  Tu si eu nu suntem chemate sa judecam, dar sa cercetam, da. Sa cercetam si sa spunem lucrurilor pe nume, asta cred ca face parte din datoria noastra.Un lucru rau, e rau, deci nu poate fi un exemplu de urmat.

  Cand ne apropiem de Dumnezeu, trebuie sa tindem sa devenim ca El; daca stam mai aproape de lume decat de Dumnezeu, e normal sa semanam mai mult cu ea decat cu Dumnezeu. Iar exteriorul nostru le vorbeste oamenilor despre credinta noastra, mai mult decat vorbele noastre. Iata motivul pentru care Biblia ii numeste pe credinciosi “o epistola vie, citita de toti oamenii.”

  E adevarat ca noi suntem chemati sa iubim, dar iubirea despartita de adevar nu este iubire adevarata. E ca in cazul copiilor: daca parintii ii iubesc, dar nu ii educa in adevar, nu le arata unde gresesc, ii distrug pe copii. Nu vreau sa te supar; poti crede ce vrei tu, eu am doar o alta opinie.

• 5
  alina :
  ianuarie 7th, 2012 at 04:32

  Gabriela, apreciez încă o dată intervenţia ta. Revenind la cuvântul „ostentativ” cred că nici unul dintre noi nu este în măsură să spună cum se traduce acest cuvânt înaintea lui Dumnezeu.Sunt multe „dispute” cu privire la îmbrăcăminte chiar în mijlocul bisericii însăşi: fustă lungă, scurtă, pantaloni, batic,bijuterii, etc fiecare având o justificare biblică proprie. Şi cred că „datoria” noastră faţă de cei din lume nu e să merg în faţa lor şi să le spun: Hei schimbaţi-vă îmbrăcămintea şi apoi vorbim despre Isus…Ci e invers le vorbesc despre Isus, îi iubesc şi Duhul e cel care le va aduce cercetare. Eu personal, am fost martoră la astfel de schimbări în dreptul altor persoane şi în privinţa mea, ca una care am purtat diferite vestimentaţii dar biserica pe care am ajuns-o să o cunosc nu m-a judecat ci mi-a arătat dragostea lui Cristos prin fapte şi acest lucru a contat enorm, pentru ca dragostea şi acceptarea fără prejudecăţi au schimbat optica mea.Nu îi vorbesc unui drogat, unei prostituate, unui hippiot de Cristos şi mai apoi îi spun: De mâine te prezinţi la biserică la costum şi cravată, sau rochie (în funcţie de persoană), el/ea singur va fi conştient de ţinuta potrivită înaintea Lui. Treaba mea e să-L mărturisesc pe Cristos, de acolo încolo El aduce cercetarea. Şi de asemenea am văzut multe persoane care ar fi judecate imediat după înfăţişarea lor dar a căror credinţă e răsfrântă în fapte pe măsură (în sens pozitiv) şi persoane îmbrăcate „smerit” care dincolo de exterior sunt farisei.Dar again nu sunt chemată să judec ci fiecare om să se cerceteze dar pe sine însuşi…Şi nu m-ai supărat deloc, apreciez francheţea. Un weekend binecuvântat îţi doresc!

• 6
  alina :
  ianuarie 7th, 2012 at 04:40

  Dragă abc (nu îţi ştiu numele), iartă-mi apelativul, îţi mulţumesc pentru apreciere. Cât despre titlu, în momentul în care am scris meditaţia l-am considerat definitoriu ca şi sumarizare în 2 cuvinte la ceea ce transmite textul, adică„apetitul acut”de a judeca. E rupt din însăşi povestea lui. Dar desigur, fiecare rezonează diferit la ceea ce citeşte pentru că avem o percepţie diferită, o experienţă diferită, un cuvânt care cântăreşte diferit ca şi încărcătură, şi e normal si fie aşa. Oricum îţi mulţumesc sincer pentru opinie, contează. Un weekend binecuvântat îţi doresc şi ţie!

• 7
  Oierul :
  ianuarie 7th, 2012 at 08:13

  Una peste alta, mie mi-a placut meditatia ta Alina. Iata si cateva motive:
  - uzezi de citate biblice concludente carora le-ai gasit locul cu usurinta in text, altii nu le popt incadra, ori nu le cunosc, ori se bazeaza pe alte manuale,
  - te pui pe tine in cantar, in discutie, stai tu in fata oglinzii, nu alergi cu ea dupa altii,
  - esti rezonabila cand descrii ceea ce vezi, faci corect distinctie intre bine si rau si te aliniezi de partea moralei crestine,
  - reusesti sa ne transmiti si noua o concluzie sanatoasa, valida, vrednica de tras. Oare vom reusi s-o si urmam ?
  Drept care, macar noi cei de la oi, multumim de gandurile impartasite si te asteptam si cu altele noi.

  P. S.
  Desi ne dam in vant dupa arhaisme, nu ne-au speriat nici nelogismele… La multi ani !
  Oierul si prietenii

• 8
  alina :
  ianuarie 9th, 2012 at 18:27

  Iţi mulţumesc Oierule pentru radiografiere, apreciere şi încurajare. Am să mai revin pe imaşuri, rumegând din când în când…eu, o altă oiţă :). Numai bine!

Tu ce părere ai?