Din lumea modei în lumea lui Dumnezeu

Anca Boiciuc este o tânără din Biserica „Speranţa” din Suceava. Este căsătorită cu Lucian, şi împreună au format o familie binecuvântată de Dumnezeu. În prezent, sunt implicaţi în lucrarea cu copiii din bisericile care sunt în responsabilitatea Bisericii „Speranţa”.

De mică l-am cunoscut pe Dumnezeu, aşa cum numai un copil poate să-L cunoască. Eram sinceră faţă de El şi atunci îl vedeam pe Dumnezeu ca pe un Tată. În mintea mea aveam mereu gândul, că dacă fac ceva care nu-I este plăcut Lui, El mă pedepseşte. Familia mea era aşa zis evanghelică. Părinţii mei au încheiat un legământ cu Dumnezeu. Din nefericire, încetul cu încetul s-au depărtat de Dumnezeu. Tatăl meu a început să bea din cauza anturajului nepotrivit , şi din acel moment temelia familiei a început să se clatine. În casă, rareri era armonie. De cele mai multe ori erau certuri şi o atmosferă destul de tensionată. Mama a încercat să menţină legătura cu Dumnezeu şi să ne înveţe, pe mine şi pe fratele meu, valorile creştine, dar prea puţin a reuşit. Eu, în timpul copilăriei, mergeam la biserică şi din când în când mai mergeam la Şcoala Duminicală. În mintea şi în inima mea era sădit Cuvântul lui Dumnezeu, nu în totalitate, dar puteam deosebi binele de rău.

La  o vârstă destul de fragedă, 13 ani,  diavolul a venit cu oferta lui, iar eu am acceptat-o. Am început să-mi fac prieteni care iubeau distracţiile şi care nu aveau nici o legătură cu Dumnezeu. Iniţial, gândeam că nu fac nimic rău, că eu nu fac ce fac ei, că doar sunt prietena lor. Dar am fost slabă şi nu am rezistat în faţa vrăjmaşului. Încetul cu încetul, am început să mă machiez fără ştirea părinţilor, mi-am făcut găuri în urechi pentru cercei, tot pe ascuns, pentru că aşa făceau toate fetele şi mi se părea, că fără aceste lucruri eu nu sunt frumoasă. Am început să frecventez discotecile împreună cu ei. Plecam noaptea de acasă sub pretextul că dorm la o prietenă. În fiecare zi mă întâlneam cu ei, iar la sfârşit de săptămână „se lăsa cu petrecere”. Destul de repede am început să vorbesc cu băieţi şi după cum era la modă „îi schimbam ca pe ciorapi”. Îmi aduc aminte că pe atunci cea mai tare fată era cea care reuşea să aibă cei mai mulţi prieteni; exact opusul la ceea ce doreşte Dumnezeu.

Într-o zi, împreună cu prietena mea, Diana, am fost la Casa de Cultură, la un teatru care se intitula “Porţile raiului şi flăcările iadului”. Acolo, am văzut pe mulţi tineri ca mine, care după moarte ajungeau în faţa scaunului de judecată, unde îngerul le căuta numele  în CARTEA VIEŢII. Pentru foarte mulţi dintre ei, sentinţa era iadul cu flăcări. Mie, personal, mi-a dat foarte mult de gândit această scenetă, pentru că eu îl cunoşteam pe Dumnezeu şi ştiam clar că viaţa mea nu este în regulă. Acum, mă puneam în locul acelor tineri şi ştiam sigur că dacă mor, nu am să fiu în cer cu Dumnezeu. Atunci, în mine s-a trezit o adevărată dorinţă de a mă apropia din nou de El. Am început să frecventez biserica celor care au organizat sceneta; am fost chiar şi într-o tabără creştină cu ei. Acolo am petrecut nişte clipe deosebite în care L-am simţit pe Dumnezeu aproape de mine. Eram foarte hotărâtă să-mi schimb viaţa, doream şi să închei legământ  prin botezul în apă.

Diavolul  a cunoscut foarte bine hotărârea mea şi bineînţeles că nu a vrut să mă piardă. A venit înaintea mea cu o nouă ofertă. Fiind înaltă şi slabă, profesorii şi prietenii îmi tot propuneau să mă înscriu la o agenţie de modele. La început, am luat totul ca pe o joacă şi am zis, că nu ar fi rău să mă duc la o preselecţie de manechine. Aşa am şi făcut. Din nou m-am dus fără ştirea părinţilor. Acolo am fost aleasă  şi chiar în acea zi, am fost chemată împreună cu alte fete la o emisiune la radio. Am zis că asta este o ocazie bună să afle şi părinţii mei. Mama a ascultat emisiunea şi când am ajuns acasă am discutat cu ea. Dar diavolul a lucrat şi la mintea ei şi a convins-o să mă lase.

La vârsta de 15 ani, când terminam clasa a opta, am fost aleasă pentru concursul Miss România. Eram doar un copil. Nu prea  am ieşit din oraşul meu, şi faptul că trebuia să plec la Bucureşti, m-a încântat foarte mult. Acolo am dat faţă în faţă cu realitatea. Am întâlnit o mulţime de oameni ai televiziunii, aşa zis „lumea bună”. După acest concurs, au urmat patru ani de zile în lumea modei. În acea perioadă, diavolul îmi punea pe tavă tot mai multe oferte, ca să mă înrădăcinez tot mai mult în modă. Îmi plăcea foarte mult faptul că plecam des din oraş, că vizitam ţara, că puteam să mă întreţin cât de cât singură. Acolo, bineînţeles, că nu doar prezentam hainele pe scenă, ci la fiecare final de prezentare se mergea la discotecă. În acea perioadă,  de Dumnezeu nu am uitat, dar îmi înăbuşeam mereu mustrările de conştiinţă. De multe ori, când eram în discotecă,  mă opream pur şi simplu şi priveam la oamenii care mă înconjurau şi la toate luminile şi fumul din jurul meu şi simţeam că sunt în iad. Dar cu toate acestea nu mă opream. În mine ardea  mereu un sentiment de vinovăţie şi gândul că Dumnezeu mă va întoarce cumva. Mă măcina de multe ori frica,deoarece ştiam că de cele mai multe ori, Dumnezeu te întorce prin încercări destul de grele.

În acea perioadă, am început să vorbesc cu un băiat, pe nume Lucian. Provenea dintr-o familie ortodoxă. A fost singurul băiat din toţi cei cu care am avut releţii trecătoare, care a reuşit să mă statornicească. Eu aveam 17 ani, iar el avea 22 de ani. Ştia bine ce vrea de la viaţă, în schimb, eu nu mă gândeam, decât la prezentările de modă şi la distracţiile de la sfârşit de săptămână. Pe Lucian nu îl atrăgeau discotecile şi nu-l mulţumea nici faptul că eu eram prezentatoare de modă şi mai tot timpul plecată de acasă. Destul de repede am început să ţinem unul la celălalt  şi venise timpul când eu trebuia să aleg între el şi modă. Mi-a fost enorm de greu să aleg, deoarece simţeam că „am moda în sânge”. Spuneam că aşa cum un om nu se poate lasă de băutură şi ţigări, aşa nu mă pot eu lăsa de modă. Dar Dumnezeu este foarte înţelept, a ştiut exact ce să-mi dea, ca eu să mă desprind de această lume. Chiar dacă mi-a fost greu, m-am gândit puţin la viitor şi mi-am dat seama că eu, de fapt, nu vreau să fac carieră din modă. În subconştientul meu, era ideea, că va fi o zi, când mă voi întoarce la Dumnezeu.

Îl iubeam pe Lucian şi am continuat să fim prieteni. Am renunţat la prezentări, dar asta nu înseamnă că am renunţat şi la păcat, am continuat cu petreceri şi cu multe alte lucruri.

Mama  mai mergea din când în când la biserică şi la grupurile de rugăciune. Într-o zi, Dumnezeu i-a vorbit prin prorocie şi i-a spus că dacă tatăl meu nu se întoarce de bunăvoie, va fi pus în  pat de suferinţă, dar totuşi în casa noastră va fi o mare binecuvântare şi că mama se va bucura. Mama mi-a spus lucrul acesta, m-a speriat puţin, dar totuşi mi s-a părut ciudat ca tata să fie în suferinţă şi totuşi în casă binecuvântare. A trecut ceva timp de la proorocie, timp în care am uitat de ea.

În acea perioadă, tatăl meu era plecat în Spania la muncă. Primeam telefoane de la el şi ne tot spunea că a slăbit foarte mult, că i-au căzut dinţii şi că nu se simte prea bine. Într-o zi, în timp ce bunicul meu se întorcea de la biserică, îl opreşte un om, proroc al lui Dumnezeu, şi îi spune: “Ginerele tău se va întoarce cât de curând acasă, dar va fi jumătate viu şi jumătate mort”. Omul acesta nici nu-l cunoştea pe tata, nici măcar nu ştia că este plecat. Am aflat şi noi vestea aceasta şi ne-am cam speriat pentru că ne-am adus aminte şi de cealaltă proorocie.

Într-adevăr, tatăl meu s-a întors acasă, după foarte puţin timp. Era plecat de trei ani în Spania. Nu vă pot explica în cuvinte, ce am simţit, când l-am văzut prima oară în scara blocului. Înainte de a pleca, arăta foarte bine, era un om solid de o sută şi ceva de kilograme, iar acum vedeam în faţa mea un cu totul alt om. Era foarte slab, piele şi os înnegrit de soare, părul îi era foarte cărunt. La numai 48 de ani, tatăl meu arăta ca la 60 de ani.

Din acel moment, a început cercetarea în casa noastră şi într-un mod deosebit în inima mea. Acum, vedeam clar, că nu mai pot sta nepăsătoare faţă de Dumnezeu. Îmi era aşa de frică pentru tatăl meu,  pentru că nu ştiam de ce boală suferea. Ne temeam forte tare de cancer. A urmat o perioadă de spitalizare pentru investigaţii. În acele momente şi el a conştientizat că a intrat în cercetarea lui Dumnezeu şi că trebuie să se întoarcă la El. În toată această perioadă cât a trăit în păcat, la fel ca şi în viaţa mea, în mintea lui era viu gândul că Dumnezeu îl iubeşte şi că îl vrea pentru mântuire şi nu pentru iad. Păcat, că şi el şi eu a trebuit să aşteptăm nuiaua lui Dumnezeu, în loc să acceptăm dragostea Lui şi să ne întoarcem la El de bunăvoie.

Într-o zi, în timp ce stăteam în casă cu mama, tatăl fiind la spital, sună telefonul. La capătul celălalt al firului, era bunicul care striga şi plângea în acelaşi timp că a murit bunica. Cu bunica noi aveam o relaţie foarte strânsă, o iubeam enorm de mult. Ea mă sfătuia mereu să merg la biserică, dar ori de câte ori îmi spunea nu mă obliga, ci mi-o spunea, cu toată dagostea. Era o persoană deosebită pentru mine. Chiar cu o zi înainte de a muri, ne-a desenat pe majoritatea nepoţilor, iar la urmă, povestea bunicul meu că a luat o poză de-a mea dintr-un ziar şi s-a chinuit foarte mult până să-i iese perfect ochii mei. Vă povestesc aceste lucruri ca să întelegeţi cât de dureroasă a fost această veste pentru mine. La biserică, la serviciul de înmormantare a bunicii, Dumnezeu mi-a vorbit prin oamenii care predicau şi îmi vorbea exact pentru situaţiile prin care treceam.

Eu, până atunci, în fiecare seară îmi făceam rugăciunea chiar dacă ştiam că viaţa mea nu e în regulă cu Dumnezeu. Nu puteam să nu mă rog, să întrerup de tot relaţia cu El. Mă rugam superficial, pentru că de fiecare dată îmi ceream iertare pentru păcatele mele, dar a doua zi o luam de la capăt. Acum rugăciunele mele erau altfel, începeam să mă căiesc sincer şi eram conştientă că eu singură nu mă pot schimba ci numai Isus Hristos, care a murit pe cruce pentru păcatele mele, numai El mă poate schimba. Îi ceream Domnului să-mi dea putere, mă simţeam atât de slabă şi de neputincioasă, priveam biserica ca pe o cuşcă care te privează de tot ce e frumos. În mine se dădea o luptă foarte puternică. Diavolul venea tot cu gândul că nu am să pot să mă schimb,şi să renunţ la tot ceea ce-mi plăcea.

Va urma…

http://orizonturieterne.ro/

(6 vot(uri), medie: 4.33 din 5)

 Loading ...

• 1
  George W.Galis :
  Februarie 5th, 2010 at 16:22

  O intimplare adevarata. Un Dumnezeu Mare, care este interesat
  in vietile oamenilor. Un Salvator plin de dragoste, care nu oboseste iertind.

Tu ce părere ai?