Exerciţiu de neuitare: A. S. Puşkin

Urmare a unui duel, în anul 1837 se stingea cel mai mare poet al Rusiei: Aleksandr Sergheevici Puşkin. N-avea nici 40 de ani, era în floarea vârstei şi a maturităţii literare. Egalul lui Eminescu de peste Prut, Puşkin a lăsat literaturii universale un tezaur ilustru. Considerat fondatorul limbii ruse moderne, poetul a fost un romantic învederat.

Descendent atât pe linie maternă cât şi paternă din alese familii nobiliare, micuţul avea să crească într-o ambianţă culturală de invidiat. Şi-a început cariera literară pe când era elev la Liceul Imperial din Ţarskoie Selo (mai târziu redenumit Puşkin). Prima operă a fost poemul romantic Rusdan şi Ludmila (1820). Notorietatea sa era în creştere când, datorită unui impuls interior puternic, poetul se alătură micării revoluţionare ce a produs răscoala decembristă din 1825. În această postură el a fost marginalizat şi obligat indirect să se mute în provincie (de la Moscova, unde se născuse).

Deşi expus la tot felul de asperităţi existenţiale, Puşkin a făcut dovada unei perioade extrem de fecunde sub aspect literar. În aceşti ani – pe lângă o seamă de opere – el avea să publice lucrarea sa majoră: Evgeni Oneghin (1833). Urmează reîntoarcerea la Moscova, cu îngăduinţa lui Nicolae I, dar şi o altă pleiadă de opere în special cu caracter istoric şi naţionalist. Şi totuşi, ultimii ani i-au fost marcaţi de destinul ţăranului rus. Avea să se aplece în mod special asupra temei, deşi cercurile de la curte o respingeau din faşă.

Dintre poeziile ce-mi plac mult la Puşkin voi reda mai jos doar două. Probabil că în viitor, în situaţii oportune, voi transcrie aici şi altele. Prima se numeşte Eu te-am iubit şi descrie bine înclinaţia romantică a poetului; a doua În greu surghiun siberian şi descrie sensibilitatea socială pe care-o avea.

Eu te-am iubit

Eu te-am iubit şi poate că iubirea

În suflet încă nu s-a stins de tot;

Dar nici nelinişte şi nici tristeţe

Ea nu îţi va mai da, aşa socot.

Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,

De gelozie, de sfială chinuit.

Dea Domnul să mai fii cândva iubită

Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

În greu surghiun siberian

În greu surghiun siberian

Răbdaţi osânda cu mândrie,

Căci truda voastră nu-i în van,

Gândirea voastră-i veşnic vie.

Nădejdea, soră cu urgia,

În hruba neagră de blesteme

În voi trezi-va voioşia,

Căci va veni dorita vreme:

Iubiri, prietenii profunde

Vor trece porţi cu lacăt greu,

Aşa cum pân la voi pătrunde

În ocnă, liber, glasul meu.

Cădea-vor lanţuri, temniţi crunte

Şi fraţii vor veni spre voi,

Cu libertatea scumpă-n frunte

Să vă dea spada înapoi.

coramdeo.ro

(1 vot(uri), medie: 5 din 5)

 Loading ...

Tu ce părere ai?