Fascinaţie şi limitare

Zilele astea m-am mutat în secolul II. Revizuind cursul de Istoria gândirii şi filozofiei creştine m-am trezit din nou în faţa unor personalităţi ca Origen, Augustin, Toma din Aquino, Martin Luther, Karl Barth şi încă mulţi alţii.

Doresc să vă împărtăşesc un fragement plin de conţinut din vasta operă a lui Origen. În comparaţie cu opera lui - scria Campenhausen – opera spirituală a primilor Părinţi ai Bisericii pare un simplu preludiu. Şi chiar nu este o gratuitate academică. Deşi în mare parte pierdute, lucrările lui Origen dezvăluie o minte ascuţită şi o putere de muncă de-a dreptul spartană. Lectura tratatelor păstrate scoate în evidenţă notorietatea lui şi ne lasă să întrezărim cum ar fi fost comoara întreagă.

După ani buni de studiu şi contemplaţie, alexandrinul scrie Despre principii, o lucrare ce vrea să facă rânduială în doctrina creştină. Cu un ochi pe spiritualitatea practică şi cu unul pe conceptualizarea credinţei, Origen reuşeşte să prindă esenţialul creştinismului. O face cu rigoare, pasiune şi smerenie.

Să-l ascultăm…

Uneori ochii noştri nu sunt în stare să sesizeze nici lumina însăşi, adică nu pot vedea nici globul soarelui însuşi, în schimb văzându-i strălucirea şi razele răsfânte prin ferestre sau te miri în ce vase care au puterea să le reflecte, putem deduce cât de mare e puterea de încălzire a acestui focar din care ţâşneşte atâta lumină. Tot aşa şi lucrările proniei dumnezeieşti, în comparaţie cu firea sau substanţa însăşi. Mintea noastră îşi dă seama aşadar că prin puterile ei ea nu este în stare să vadă ce este Dumnezeu în Sine însuşi, aşa cum este El în fiinţa Sa; în schim, din frumuseţea lucrării Sale şi din măreţia făpturilor, ea deduce pe Părintele lumii întregi.

Apofatism incipient? Probabil. Cert este că – mai ales în spaţiul evanghelic – uneori am eliminat misterul. Lăsăm adesea impresia unei cunoaşteri exhaustive, fără rest. Faţă în faţă cu Dumnezeul Scripturii ar trebui să fim mai rezonbili. Acele ramuri ale creştinismului care au îmbrăţişat varianta opusă – catafatismul – nu au sfârşit bine. Să fim vigilenţi şi să trăim cu El în fiecare zi. În acelaşi timp să nu uităm nici o clipă că El este de necuprins. Misterul se împleteşte cu revelaţia în experienţa noastră cotidiană. Aici este miracolul…

(Fara voturi)

 Loading ...

• 1
  Iubire de Frumos :
  septembrie 2nd, 2010 at 19:32

  Dragă..,
  Apofaticul decoperă catafaticul raţional pt. a se putea exprima.
  (Deuteronom 29.29.)Nu încerca invers.
  Dumnezeu e mai presus de limitele cunoaşterii umane.
  Aici e vorba de esenţa divină inaccesibilă şi energia(lucrarea accesibilă omului),e greu de exprimat dacă nu trăieşti misterul,sau mă rog ne neânţeles.

• 2
  Iubire de Frumos :
  septembrie 2nd, 2010 at 19:48

  Ca doctorant în teologie vă invit să definiţi..,sau măcar să ne vorbiţi puţin despre Esenţa Divină şi Energia Divină.
  Prof. D.Stăniloaie a spus că vrea să fie continuat nu numai citat..,,cu siguranţă şi-ar dorii asta şi Origen.
  Pace Ţie..,

• 3
  Iubire de Frumos :
  septembrie 4th, 2010 at 19:16

  Începutul pocăinţei este “plânsul”,iar începutul “smereniei “,este tăcerea..,
  Înţeleg Domnule Doctor..,că a-ţi început să plângeţi..,dar mai ales să tăceţi!

Tu ce părere ai?