Societatea Biblica din Romania

În mărturie pentru fraţii mei

Psalmii 69-70

Psalmul 69:5-6 Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sunt ascunse. Să nu rămână de ruşine, din pricina mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oştirilor! Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, cei ce Te caută, Dumnezeul lui Israel!
Prin credinţa pe care o purtăm cu sfinţenie în suflete, noi mărturisim că tot ceea ce facem în viaţa aceasta trebuie să-I aducă slavă lui Dumnezeu. Suntem martorii Lui pe pămînt şi purtăm Numele Său înaintea oamenilor. Aşadar, orice rău pe care l-am înfăptui l-ar necinsti pe Dumnezeu…
Sfintele Scripturi mărturisesc mai mult decât atât: răul pe care-l înfăptuim dezonorează atât Numele lui Dumnezeu cât şi reputaţia fraţilor noştri. Păcatul celor din poporul Domnului strică mărturia credincioşilor în lume, deoarece aceştia din urmă sunt identificaţi cu înfăptuitorii răului.
Psalmistul David, conştient de greşelile sale şi de „nebunia” ce-i caracteriza viaţa, a fost copleşit de teama că acestea pot să strice imaginea fraţilor săi în lume. Grija pentru a nu rămâne „de ruşine”, din pricina sa, cei ce nădăjduiesc şi-L caută pe Dumnezeu l-a făcut pe David să înălţe o rugă către cer. El dorea foarte mult să nu strice numele bun al fraţilor săi.
Dorinţa de-a păstra mărturia bună a sfinţilor este întotdeauna rodul iubirii frăţeşti. Mărturia se păstrează doar printr-o trăire sfântă, iar această trăire se vede cel mai bine în intimitatea noastră. De aceea, individualismul, egoismul cel păcătos nu trebuie să-şi aibă locul în viaţa noastră. Noi trăim şi pentru fraţii noştri, nu doar pentru noi. Iată de ce e înţelept să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a păstra mărturia bună a fraţilor prin trăirea noastră sfântă.

“Vreau să iubesc pe fraţii mei,
cu tot ce am în piept mai sfânt.
Vreau să doresc tot ceru-n ei,
dar să-i iubesc aşa cum sunt.”(din „Vreau să iubesc pe fraţii mei”, Costache Ioanid)

Gândul zilei: „Avem acea inimă şi suntem acele persoane care reflectă intimitatea noastră.”  – Anca Săcară

T.S.

1 Stea2 Sele3 Sele4 Sele5 Sele (Fara voturi)
Loading ... Loading ...

Oxentia Tourism

Tu ce părere ai?