Israel – în viziunea lui Daniel (IV)

Capitolul 9 al cărţii Daniel cuprinde cea mai importantă profeţie din Biblie, care ne arată momentul în care va veni Mesia, lucrarea sa unică şi jertfa lui ispăşitoare, şi, totodată, dă un orizont clar asupra începutului lucrării Sale de Mare Preot la tronul lui Dumnezeu.

“Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte (chatak) asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, …de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia); la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic…” (Daniel cap.9:24-26).

Ştim că nu putea fi vorba de o reconstrucţie a Ierusalimului peste doar 70 de săptămâni, (490 de zile calendaristice, sau un an şi patru luni). Aceasta este una din dovezile că aceste „zile” nu erau de 24 de ore fiecare, ci ele aveau o conotaţie profetică, însemnând fiecare câte un an calendaristic Acest termen „chatak=tăiat” nu mai apare nicăieri în Sfintele Scripturi. Este important să înţelegem că cele 70 de săptămâni, sau 490 „zile” ( 70 X 7 „zile” = 490 „zile-ani” sunt „decupate” („tăiate”) din cele 2300 „de seri si dimineţi prezentate în capitolul 8 al cărţii lui Daniel.

”Să numeri şapte săptămâni de ani, de şapte ori şapte ani,şi zilele acestor şapte săptămâni de ani vor face patruzeci şi nouă de ani.” (Levitic 25:8) Acest ecou levitic rezonează şi în cartea lui Daniel şi ne duce cu gândul la anul jubiliar ebraic, în care robii erau eliberaţi, moşiile erau recuperate de vechii lor stăpâni şi în care pământul nu era muncit, ci doar se culegeau roadele care apăreau spontan. Acest „an de îndurare al Domnului” a fost vestit de către Hristos în Nazaret, ca un simbol al începerii oficiale a lucrării Sale Mesianice.

Darea poruncii de zidire din nou a Ierusalimului ne aduce în faţă trei decrete: Primul decret este promulgat de către Cir în jurul anilor 538 – 536 I.Hr. (Ezra 1:1), al doilea decret a fost emis de către Dariu I în 520 I.Hr. Aceste două decrete se refereau mai mult la rezidirea templului şi mai puţin la restaurarea de care se vorbeste în versetul 25, adică a cetăţii. Insă în toamna anului 457 I.Hr., în anul 7 de domnie al împăratului Artaxerse, a fost promulgat încă un decret care, de data aceasta, cuprindea în primul rând reconstrucţia civilă, pe lângă cea religioasă. Acest decret a fost reconfirmat şi în 444 I.Hr., în scopul mandatării lui Neemia de a finaliza lucrarile care priveau conţinutul decretului din 457 I.Hr. Obiectivul nu era acela de a fixa pentru Daniel, în mod definitiv, timpul, ci pentru biserică.

Deci calculul celor 490 de ani începe din anul 457 I.Hr. Primele şapte săptămâni (49 de ani) acoperă perioada rezidirii, în timpul anilor tulburi dintre 457-408 I.Hr. Este perioada în care Ezra şi Neemia au realizat, cu mari privaţiuni şi într-o continuă tensiune, rezidirea Ierusalimului. Urmează apoi perioada celor 62 de săptămâni ce arată o vreme lipsită de vreun simbolism special, fiind o perioadă de întuneric cu puţine revelaţii importante. La acest timp S-a referit şi Domnul Hristos atunci când a spus: „S-a împlinit vremea” (Marcu 1:15). La data botezului sau (în toamna anului 27 e.n), Isus a fost uns prin Duhul Sfânt. Este de remarcat faptul că aici nu se prevede data naşterii lui Messia, ci data apariţiei lui publice, în calitate de Conducător. La iudei, o persoană trebuia să aiba vârsta de 30 de ani pentru a ocupa o funcţie publică importantă şi Luca relatează că Iisus avea aproximativ 30 de ani la data botezului Său, adică atunci când Şi-a început activitatea publică (Luca 3:21-23). Trecuseră 483 de ani de la darea poruncii de rezidire a Ierusalimului, adică exact „69 de săptămâni”. Un calcul superficial ar descoperi o diferenţă de un an, dar această diferenţă dispare dacă ţinem seama de inexistenţa anului zero în cronologia istorică.Unii calculează anul 30 e.n. ca fiind anul în care Domnul îşi începe activitatea, însă această dată este urmarea unei erori de calcul a erei crestine, care face greşeala în a adăuga 4 ani. Aceasta greşeală se poate proba istoric, prin faptul că la data la care Domnul Hristos S-a născut, Irod cel Mare încă trăia, iar Irod a murit în anul 4 î.e.n.

După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.” Trei ani şi jumătate mai târziu, în primăvara anului 31 e.n., cu ocazia Paştelui, Hristos este răstignit.

Va urma

(Fara voturi)

 Loading ...

• 1
  cosmin ilut :
  Iunie 6th, 2007 at 15:33

  ce sa spun…super articolul…este frumos cand cineva isi ia osteneala de a patrunde in adancimile Scripturii unde se gasesc numai “pietre scumpe”…sa luan aceste “margaritare” si sa ne imbogatim sufletul…ar fi bine sa fie mult mai multi
  “cautatori de comori”……
  Dumnezeu sa te binecuvinte tudor pentru munca ta si fi sigur ca sunt suflete care sunt imbogatitie prin ceea ce faci tu….

  cosmin

• 2
  Remetan Alexandra :
  Iunie 7th, 2007 at 13:07

  Este o munca pe care o face cu multa pasiune si din toata inima. Il felicit si eu pentru asta

  Domnul sa te binecuvanteze Tudor!

• 3
  LUCI GHITULESCU :
  Iulie 10th, 2008 at 11:42

  Multumiri fie aduse Domnului nostru Isus Hristos care a pus aceste cuvinte in slujitorul Lui Tudor

Tu ce părere ai?