Baraba

Bătut, cu haine zdrenţuite, cu faţa încă transpirată de zbuciumul luptei, am păşit împleticindu-mă de lanţuri în temniţa rece. Soldaţii mă batjocoreau, imitând gesturile animalice pe care le-am făcut când m-au prins. Erau pe bună dreptate supăraţi, pentru că omorâsem pe unul dintr-ai lor. În temniţă am găsit calmul, dar atunci, atunci… nu m-am putut abţine. Clocotea sângele în mine, mi se împăienjeniseră ochii de-atâta umilinţă şi teroare, scrâşneau dinţii cu care aveam să muşc vipereşte, înăbuşindu-mi ura…
L-am ales pe cel mai slab dintre ei. Nu îmi făcuse nimic, dar era dintr-ai lor. Trebuia să îmi anunţ cumva revolta mesianică. Tovarăşii m-au îndemnat să îl eliberez, să nu-i scobor scufia în praf, lângă sandale.

“Ce ştiţi voi de libertate? Eu hotărăsc cine este demn de a fi liber şi cine nu!”

Pentru a-mi dovedi curajul, opiul bărbătesc al manipulării maselor, i-am retezat măsura de înălţime. Vedeam în trupul lui răpus întreg Imperiul. Vedeam Cezarul, Roma, generalii şi Pilat, armata cea falnică în zale lucii, în pas grupat către mormânt, Israelul liber, eu pe tron, cinstea lui David şi nevestele lui Solomon, aurul lui Ezechia şi un nume sângeros, de-a pururi gravat ca apendice la Tora…

[...] După o fugă nebună, după o luptă nedreaptă, m-am oprit când, printre firele din barbă, o sabie romană a înaintat până la mărul lui Adam. Tovarăşii au fost la rându-le prinşi.

Când au venit să mă scoată din temniţă, m-am prins de zăbrele, într-un efort disperat de a rămâne închis şi viu, decât mort în libertate. Semănam mai mult cu un hoţ de găini decât cu un erou militar. M-au desprins sălbatic, m-au condus pe culoare obscure, împins şi împuns cu suliţa, batjocorindu-mă în latineşte. Am văzut iarăşi lumina zilei pe o scenă înaintea căreia o mulţime de compatrioţi urlau bezmetic. Nu ştiu ce, pentru că încărcătura de ruşine şi de frică, alături de gălăgia strigătului lor, mi-au blocat auzul.

La câţiva paşi în dreapta mea era un alt tâlhar. Când a venit Pilat şi a vorbit poporului, a tresărit în mine speranţa libertăţii. Mi-am dat seama că nu mai trebuie să lupt cu toată armia romană, ci trebuie să câştig un simplu duel. Mă rugam ca tâlharul celălalt să fi omorât doi romani, sau măcar unul şi să-l fi scuipat în faţă pe Pilat; să fi furat el o găină mai mult, să fi minţit, să fi bătut mai mult decât mine. Să nu fiu eu cel mai rău. Şi atunci, să vezi libertate în plămânii mei… nu cinstită, ci tâlhărească, în tonul tuturor lucrurilor obţinute de mine în viaţă…

O privire a fost de ajuns ca să-mi dau seama că nu erau doi tâlhari pe scenă, ci numai unul: eu, Baraba…
Am văzut cu coada ochiului cum soţia lui Pilat a vorbit în taină unui soldat, care a mers fulgerat să îi şoptească vestea lui Pilat. Acesta l-a privit aprobator, m-a privit pe mine cu scârbă, pe celălalt cu milă, şi am ştiut că m-aşteaptă crucea. Mai rămânea doar dorinţa poporului, căruia îi dezamăgisem speranţele când am fost prins. Nici eu nu m-am dovedit a fi Mesia, ci îngroşam linia înşelătorilor cu, curaj lung şi minte scurtă.

Se pare însă că nevinovatul nu era plăcut de norod. Poate că în norod erau mai mulţi ca mine decât cei ca el. Au strigat în continuu numele meu, sinonim cu libertatea. Când a venit vorba de El, au strigat să fie răstignit. Eu ştiam că El este nevinovat, iar eu sunt criminal, că eu ar trebui să atârn pe cruce, iar El să umble ca om de cinste prin popor, dar nu îmi pierdusem minţile viclene ca să m-apuce fapte de moralitate chiar atunci. Am tăcut şi am respirat în acea zi libertatea. În acelaşi timp, alături de popor, I-am semnat condamnarea la moarte. Pilat s-a spălat pe mâini, dar ochii i s-au îmbolnăvit că-şi vedea de-atunci mereu mâinile însângerate, iar noi am fost de acord să cadă sângele Lui asupra noastră şi a copiilor noştri. Doar să-L vedem odată mort…

L-au răstignit chiar în acea zi. Am mers pe drumul hoţilor, pe lângă pârâu, până pe dealul din apropierea cetăţii, să-L văd… Când am fost suficient de aproape, L-am privit.

Trebuia să fiu eu în locul Lui…

(13 vot(uri), medie: 4.62 din 5)

 Loading ...

• 1
  cristina :
  ianuarie 13th, 2008 at 21:27

  ….da….trebuia sa fiu eu in locul Lui, dar….Dragostea Lui a fost mare…ma regasesc intr-un fel in acest baraba prin faptul ca toti suntem la fel de pacatosi….nu exista unul mai bun ca celalalt….Domnul sa te binecuvinteze..si sa iti folosesti talantul in continuare…

• 2
  liviu :
  ianuarie 13th, 2008 at 23:54

  cu adevarat frumos scris!
  frate Rotaru, Domnul sa te binecuvanteze!

• 3
  caprardaniela :
  ianuarie 14th, 2008 at 00:29

  M-a impresionat enorm ceea ce ati scris…da, trebuia sa fim noi,pacatosii in locul lui…cata suferinta, cata dragoste, cat sacrifiu …pentru cine…pentru mine un Baraba…un nimic in imensitatea Totului.Doamne, cat de pacatosi suntem!!! Si totusi ne-ai iubit si ne iubesti pentru ca suntem copiii Tai! Doamne , iti multumim pentru tot!!!AMIN !!! Multe binecuvantari fratelui care a scris articolul!!!

• 4
  the scout :
  ianuarie 14th, 2008 at 06:49

  “nu dorul meu de-a pururi prada, ursitei mastere si rele,
  ci jalea unei lumi ,Parinte, sa planga-n lacirimiile mele…”
  Uneori, emotiile sant constructive, in favoarea celui ce este inundat de ele…; alteori, ele sant in detrimentul celui ce, dus fortat in fata scenei teatrului vietii, crede ,fara a cerceta, ca,cei ce plang acolo sus, cu ochii inrositi si fata uda de lacrimi, nu au trecut mai inainte, in culise, prin cabina expertului in machiaje….. O poza bine aleasa, cuvintele la fel, efectul….scontat !. Baraba??!!.Da, liber pana in ziua de azi , bine merci !; iar dupa aceea data la Ano Domine, cine si-a pierdut viata pentru Hristos ,a castigat-o ,iar cel ce si-a pastrat-o, negociind numarul argintilor din punga,desi crede ca traeste, el este cu certitudine , un mort !

  -the scout-

Tu ce părere ai?