Interviu Pastorul Petru Dugulescu - “Moartea mi-a fost programată”

Pastorul Petru Dugulescu s-a născut într-un sat din Lunca Mureşului, Chelmac, judeţul Arad, într-o familie de oameni temători de Dumnezeu. Cu trecerea anilor însă, s-a înstrăinat de Cuvântul lui Dumnezeu, devenind un tânăr rebel care nu mai voia să ştie de Calea Credinţei. Erau anii de teroare comunistă atee în România. Dar într-o zi de duminică, septembrie 1965, într-o biserică baptistă din Timişoara, Dumnezeu avea să-i atingă inima prin Cuvântul Său. Câteva luni mai târziu, în decembrie 1965, Petru Dugulescu împlineşte porunca Mântuitorului Isus Hristos şi se botează. În anul 1974 absolvă seminarul baptist de la Bucureşti şi este ordinat pastor în oraşul Haţeg. Vreme de 15 ani, Petru Dugulescu a vestit Evanghelia sub regimul comunist, înfruntând persecuţii, calomnii şi primejdii de moarte. A fost căsătorit cu Mărioara Dugulescu timp de 40 de ani şi a fost tatăl a patru copii. În două legislaturi, între anii 1992-2000 a fost deputat în Parlamentul României şi unul dintre iniţiatorii grupului de rugăciune din Parlament. Este autorul mai multor volume de poezie şi întemeietorul misiunii pentru orfani şi copii ai străzii, Casa “Onisim” din Timişoara. În data de 3 ianuarie 2008, pastorul Petru Dugulescu a trecut la Domnul. Interviul redat mai jos a fost realizat în anul 2005 de către MasterMedia Bucureşti.Reporter: Aţi trecut prin multe primejdii, ce v-a determinat să nu fugiţi din faţa pericolelor?

Petru Dugulescu: În primul rând acesta este temperamentul meu, eu sunt un tip naiv cum zic mulţi şi poate că au dreptate, aventurist uneori, îmi place aventura cu Dumnezeu. Am făcut armata la paraşutişti în singurul batalion de cercetare şi diversiune din ţară, cu misiuni în cadrul Pactului de Pace de la Varşovia. Acolo am învăţat curajul şi riscul. Mă întrebam de ce am ajuns acolo. Apoi am înţeles că Dumnezeu mă pregătea să fiu pastor în România, nu doar paraşutist. De fapt, viaţa mea sub comunişti timp de 15 ani a fost tocmai ca viaţa unui paraşutist: un salt în gol cu Dumnezeu. Am acceptat riscul şi necunoscutul şi m-am bazat pe „paraşuta credinţei”, care se deschide singură atunci când îndrăzneşti să sari cu Dumnezeu în gol.

R.: Ce v-a menţinut pe Calea Credinţei?

P.D.: Ce m-a menţinut pe verticala Credinţei ca să nu dau bir cu fugiţii, pentru că uneori eram aproape de lucrul acesta, a fost dedicarea mea pentru Dumnezeu, dragostea mea pentru Domnul. Slujba de pastor nu a fost o meserie onorabilă sau convenabilă. Însă pentru mine, această slujbă a fost o vocaţie, a fost un foc, o pasiune puternică. Eu când predic mă transfigurez, chiar dacă mă doare capul, uit de asta. Am predicat ştiind că am de partea mea un Dumnezeu viu, real, nu predic doar o dogmă sau o doctrină oarecare, uscată şi care miroase a tradiţie, ci una care este vie şi reală. Eu am îndrăznit să mă aventurez cu Dumnezeu. O făceam cu naivitate uneori.

R.: Ce credeţi că îi deranja cel mai mult pe comunişti?

P.D.: În primul rând predicile mele. Am preluat de la fratele Ţon microbul acesta al predicilor actuale, contemporane, cu mesaj pentru generaţia mea, nu pentru secolul trecut. Astfel de predici m-au pus în vizorul securităţii. Apoi, faptul că aveam studii cu tinerii, studenţii, elevii de liceu. Am avut confruntări cu cadrele locale de la partid, inspectori şcolari şi inspectori de culte. Mi se cerea să nu mai predic împotriva evoluţiei, să nu mai botez studeţii, or eu nu puteam să ascult de ei. Eu mă bucuram că aceşti tineri se întorceau la Dumnezeu.

R.: Ce metode a folosit Securitatea pentru a închide “gura” creştinilor?

P.D.: Una din metode era înregimentarea politică. Într-o ţară comunistă oamenii erau înregimentaţi ideologic, politic: şoimii patriei, pionierii, UTC, PCR. Nu puteai fi un şef de echipă într-o fabrică sau pe un şantier, dacă nu erai membru de partid. Or preoţii şi pastorii din aceste ţări comuniste erau singurii conducători de mase, care aveau sute şi mii de oameni sub mâna lor şi pe care, deoarece era incompatibil ideologic, nu puteau să îi facă membri de partid. Şi cum au rezolvat problema? Au încercat atunci să îi controleze ideologic şi politic. Îi făceau informatori la Securitate. Asta era prima metodă. Preoţii şi pastorii trebuiau să dea cu subsemnatul, să se angajeze că vor informa Securitatea despre orice mişcare, tot ce aud, tot ce văd despre străinii din biserică, despre membrii din biserică ce vorbesc de rău partidul sau pe Ceauşescu; trebuia să fii informator. Unii erau chemaţi să facă un pas mai departe. Să nu fie doar informatori, ci să accepte un curs de instruire şi să devină ofiţeri sub acoperire. Să poarte stele sub sutană, cum se zice. Şi cu regret trebuie să spunem, dar ştim acum din date precise, că toţi liderii cultelor evanghelice sau tradiţionale din România nu puteau obţine poziţia de conducător naţional sau regional, dacă nu erau şi ofiţeri sub acoperire. Aveau grade importante aceşti oameni.

R.: V-aţi confruntat cu astfel de intenţii ale comuniştilor?

P.D.: Da, m-am confruntat cu această propunere în `83-`84 când mi s-a cerut insistent să accept să lucrez în relaţii internaţionale, adică să fiu spion internaţional şi să merg la un curs de instruire, dar nu trebuia să ştie nici măcar soţia. Mi se oferea mobilitate conspirativă, salariu secret, paşaport diplomatic şi posibilitatea să fiu promovat ca preşedinte al Cultului Baptist sau ca Secretar General. De asemenea, trebuia să merg la Congrese şi Conferinţe în Statele Unite, în Canada, în Anglia, în ţările în care se vorbea limba engleză şi să spun lucruri pozitive despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Trebuia să spun cât de bine este în România, ce libertate mare au credincioşii în România. Mi s-a promis şi autorizaţie de construcţie de biserică în Haţeg. În momentul acela am fost pe muchie de cuţit, atunci era să cad. Îmi vedeam soţia terorizată, noaptea când eu nu eram acasă, primea tot felul de telefoane obscene, uneori ameninţări cu moartea, vedeam copiii speriaţi când mă chemau la Securitate noaptea târziu. M-am gândit atunci să îmi cruţ familia, pentru că soţia şi copiii mei au suferit enorm în perioada aceea. Îmi spuneam: Dumnezeu ştie inima mea, nu o să fac rău la nimeni, o să fiu ca un Moise în Egipt, ca un Daniel în Babilon, o să fiu nu omul lor în biserică, ci omul bisericii între ei, o să apăr pe fraţii mei cât pot, o să le fac bine. Am vrut să accept să fac această echilibristică periculoasă. Dar într-o clipă, în mintea mea s-a derulat un film aşa rapid; l-am văzut pe Iuda în imagine, punga cu arginţi şi mai apoi Iuda spânzurat. Atunci am zis: Nu pot! Erau patru ofiţeri superiori care patru ore au insistat la ultima confruntare din februarie 1984. Ca pastor baptist, ca cetăţean român fac orice pentru binele ţării mele, le-am spus, dar muncă conspirativă nu pot să fac. “Dacă nu accepţi, te distrugem!”, au replicat ei. Le-am spus că nu pot să mă distrugă, deoarece viaţa mea e în mâinile lui Dumnezeu. De aici a început lupta. Un proces de calomniere la Hunedoara, am fost dat în judecată pentru înşelăciune, scrisori anonime împrăştiate prin oraş la credincioşi şi necredincioşi, cu informaţii cum că aş fi spion american, că fur banii bisericii. Apoi, pe 3 septembrie 1985, un accident de autobuz. Mâna mi-a rămas strâmbă de atunci. Am supravieţuit miraculos în acel accident. Mi-au otrăvit mâncarea în câteva rânduri, au vrut să mă răpească într-o noapte într-una din parcările dintre judeţul Caraş şi Timiş, însă n-au reuşit.

R.: Cum aţi primit vestea căderii comunismului în România?

P.D.: Îmi amintesc că am venit din Piaţa Operei pe 22 decembrie, era vineri, 1989, la biserica noastră din Timişoara şi am spus atunci, cu primul buletin al Frontului Democrat Român în mâini: “Gata! De acum s-a terminat cu trecutul. Avem democraţie, avem libertate şi rog pe cei ce au fost în biserică sau în bisericile noastre informatori ai fostei Securităţi să-şi mărturisească vina, să fie liberi, pentru că Dumnezeu îi va ierta şi noi îi vom ierta”. Am văzut beţivi, oameni care au trăit în curvie sau în alte păcate cum şi-au mărturisit păcatele, dar încă nu am văzut un fost informator baptist sau penticostal, care să îşi fi mărturisit acest păcat. Mitropolitul Banatului a făcut-o la televizor. Şi-a cerut iertare. Şi lumea îl iubeşte şi îl respectă. Ai noştri însă, unii poate nu mai sunt, alţii sunt din nou, şi-au reactivat dosarele, dar n-am văzut pe unul dintre cei care ştiam sigur că făceau această muncă ingrată în biserică, să recunoască şi să îşi ceară iertare. Eu i-am iertat şi nu am niciun pic de dorinţă de răzbunare faţă de ei, dar mi-ar plăcea să îi văd că se dezic de acel trecut murdar.

R.: În presă s-a scris că sunteţi spion american. Ce spuneţi despre asta?

P.D.: Au fost nişte naivităţi, nişte inepţii pe care foştii securişti le-au lansat. Ei nu credeau că poţi fi baptist şi un bun patriot român, ei nu puteau crede, în capul lor nu încăpea ideea asta. Eu voiam să îi conving că noi, credincioşii baptişti, evanghelici, penticostali, ne iubim ţara, că se poate conta pe noi, că vrem binele ţării. Pentru ei, în primul rând a fi patriot însemna să fii ateu. Dacă nu erai ateu, nu erai patriot. Şi fiindcă noi avem mulţi fraţi în America, oameni importanţi, preşedinţi, senatori, congresmeni, mereu eu am fost suspectat că sunt spion şi că îmi trădez ţara. Dar niciodată nu am fost contactat de niciun serviciu străin care să îmi ceară să lucrez pentru ei, în afară de Securitatea Română.

R.: Cum vedeţi starea actuală a bisericii din România?

P.D.: Cred că vremurile în care trăim noi sunt vremuri foarte speciale pentru Biserica lui Hristos, mai ales că trăim acest început de mileniu cu semnele venirii Domnului Isus, care sunt foarte reale şi evidente. Acum trăim libertatea cu toate riscurile şi consecinţele ei. Nu sunt nostalgic, am suferit mult în vremea comunistă, dar îmi aduc aminte cât de calde erau bisericile, cât de vii eram, cât de uniţi eram. Eram loviţi dinafară, dar eram calzi şi uniţi în interior. Pe vremea aceea, televiziunea era două ore, de la şase la opt seara, paşapoarte nu avea nimeni, decât pe ici pe colo, lucrai la stat opt ore, atât. Nu aveai buticuri şi business-uri particulare ca azi. Acum oamenii au zeci de canale de televiziune şi creştinii stau şi pierd timpul în faţa televizorului. Copiii se joacă pe calculatoare. Se lucrează având două trei job-uri, românii merg la lucru în Spania, Italia, America, Canada, pe unde pot. Acum avem alte preocupări, iar libertatea o folosim într-un mod foarte greşit. În sensul acesta cred că bisericile sunt mult mai reci şi mai goale ca atunci. Acum, între pastori este o competiţie. Doctori în teologie, masteri în teologie, burse, sponsorizări, maşini, plimbări, să fiu iertat că spun aceste lucruri, dar atunci, a fi pastor era o vocaţie şi păstorea un pastor câte şapte biserici. Acum în schimb, sunt cinci pastori la o biserică şi fiecare dintre aceştia spune că el nu merge să facă vizite în familii, că trebuie să facă celălalt. S-au schimbat multe. Dacă ar fi să luăm temperatura vieţii spirituale a bisericilor de azi, este mult mai scăzută decât a celor care au fost atunci sub persecuţia comunistă. Dar eu mi-aş dori ca pastorii de azi şi biserica să înţeleagă că libertatea, cu toate riscurile ei, trebuie folosită în mod înţelept şi pozitiv: pentru a predica Evanghelia, pentru a face proiecte sociale, proiecte misionare, evanghelistice.

R.: Ce credeţi că lipseşte cel mai mult poporului român?

P.D.: Lipsa de educaţie creştină. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Eu sunt un ecumenic, sunt prieten cu Mitropolitul Banatului, am mulţi prieteni preoţi ortodocşi, greco-catolici, îi respect pe toţi în Domnul, dar cred că gradul de civilizaţie al unui popor depinde şi de religia acelui popor, de modul cum acea religie naţională, sau majoritară, reuşeşte să îşi educe fiii. Şi ar trebui azi educaţi fiii poporului român. O educaţie biblică, asta lipseşte cel mai mult.

R.: Cum aţi dori să îşi amintească oamenii de dumneavoastră?

P.D.: Eu am un cântec preferat al lui Vali Pentea. El spunea că vrea să îl cânte şi la înmormântarea mea, în care exprimă chiar atitudinea mea faţă de Dumnezeu. Şi cântecul spune aşa: “Nimic nu sunt, un strop de tină / În care ai pus un bob de grâu. / Un ciob în care ai pus lumină / Pustiu din care faci un râu. / Nimic nu sunt, o trestie frântă / Din care faci toiag de fier / O luminiţă fumegândă / Ce mâine va fi stea pe cer /”. Iar ultima strofă spune: “Nimic nu sunt, nimic sub soare, / Dar Tu Te-ai dat pentru nimic / În veci să fii mereu mai mare/ Iar eu în veci mereu mai mic”.

Acest material a fost obţinut prin bunăvoinţa domnului profesor Ioan Panican, Preşedintele Forumului Civic Creştin din Bucureşti. Mulţumim de asemenea, directorului MasterMedia, Mircea Pătrăşcanu.

(9 vot(uri), medie: 3 din 5)

 Loading ...

• 1
  Ştefan Culda :
  Martie 9th, 2008 at 06:30

  Vă mulţumim pentru acest remember, foarte actual, a fost un om între oameni, un creştin român autentic.

• 2
  Cristi B. :
  Martie 9th, 2008 at 22:22

  Straniu. In 2005, la 6 ani dupa aparitia Legii privind deconspirarea Securitatii si dupa infiintarea CNSAS-ului, P.Dugulescu afirma ca n-a acceptat colaborarea cu securitatea, iar din documentele publicate mai recent in carti si pe internet reiese ca a avut dosar de informator cel putin doi ani de zile, incepand cu 1982. Adica a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, si a dat numeroase note informative, fapte pe care in interviul de acum cativa ani le-a negat. Ce sa mai zic?

  Si o precizare: Verificati, va rog, numele directorului MasterMedia. Dupa stiinta mea, se numeste Mircea Patrasescu, nu Patrascanu. Ala a fost cominternist (Lucretiu Patrascanu, ca la el ma refer).

• 3
  Ştefan Culda :
  Martie 10th, 2008 at 07:15

  Niciodată nu voi scormoni în dosarele nimănui.Nu mă interesează cine m-a turnat la securitate nici pe mine nici pe alţii.În ceea ce-l priveşte pe fratele Dugulescu vă pot spune că nu am încredere în onestitatea celor care au întocmit dosarele, au fost şi poate unii dintre ei mai sunt experţi in ” arta ” dezinformării şi a minciunii.Fiecare om va sta personal înaintea scaunului de judcată al lui Dumnezeu.Nu pot să-mi schimb părerea despre un om de la o zi la alta, mai ales când nu are posibilitatea să se apere.Încolo, Dumnezeu cu mila.

• 4
  laurentiu :
  Martie 10th, 2008 at 15:11

  Stefan, e bine ca nu te interesaza cine te-a turnat, dar din “tonul” pe care-l folosesti imi dau seama ca refuzi adevarul de teama dezamagirii. Stii vorba aia: “e mai bine sa stii ca nu esti bolnav si sa mori in liniste”.
  Dar ar trebui sa te intereseze un alt aspect: turnatorii de atunci sunt turnatorii de azi si te asigur ca si maine, daca vor avea posibilitatea, te vor vinde pe nimic. Pentru ei nu suntem decat un obiect,un mod de a face cariera.
  E drept ca unii securisti au contrafacut dosare, e posibl ca si lui Dugulescu sa i se fi intamplat la fel. Dar altii, din pacate multi, au dosare groase si necontrafacute.

• 5
  samuel :
  Martie 10th, 2008 at 19:53

  politica cu pocainta nu merg, cum nu merge pacatul cu neprihanirea sau minciuna cu adevarul…pocainta cam zero..,

• 6
  Ana-Maria :
  Iunie 5th, 2008 at 13:47

  “Reporter: Aţi trecut prin multe primejdii, ce v-a determinat să nu fugiţi din faţa pericolelor?
  Petru Dugulescu: În primul rând acesta este temperamentul meu
  R.: Ce v-a menţinut pe Calea Credinţei?
  P.D.: Ce m-a menţinut pe verticala Credinţei ca să nu dau bir cu fugiţii, pentru că uneori eram aproape de lucrul acesta, a fost dedicarea mea pentru Dumnezeu, dragostea mea pentru Domnul.”
  Unde e Dumnezeu si puterea Sa ca pastorul s-a descurcat foarte bine prin forte proprii?
  Sau cu alte cuvinte “Lauda de sine nu miroase a bine”

• 7
  Informator. cod aglaia. :
  Iulie 6th, 2008 at 14:10

  TOTI predicatori au fost informatori ai securitati si foarte multi din comitetele bisericilor .

• 8
  Tanti Aglaia. :
  Iulie 6th, 2008 at 14:42

  TOATE afacerile au fost si sunt pe mana vechilor securisti.Ei si oameni politici vand si cumpara tot in Romania.Tipul acesta de oameni trec foarte usor de la un partid la altul,dupa cat de mare este “ciolanul”. Sunt cei mai mincinosi ,fatarnici si nesimtiti .Crede fiecare ce vrea, DAR ACESTA ESTE ADEVARUL. NICI O BISERICA din ROM. NU A FOST SCUTITA de oamenii securitati.Toate cultele si bisericile din ROM. au avut informatori in interiorul biserici’(si erau in cele mai principale posturi in comitete).Nici acum dupa 20 de ani nu am scapat de ei.

• 9
  AL CAPONE :
  Iulie 6th, 2008 at 14:46

  Chiar pe acest site sunt relicve ale secu….. cenzureaza tot ce nu le pica bine la stomac.

• 10
  AL CAPONE :
  Iulie 6th, 2008 at 14:52

  ANA MARIA ai spirit de observatie ! coloana verticala a Credintei au fost securitatea ,nu DUMNEZEU.

• 11
  AL CAPONE :
  Iulie 6th, 2008 at 14:55

  Observ ca cuvantul se-cu- ri -ta- te este cenzurat pe site!

• 12
  Tanti Aglaia. :
  Iulie 6th, 2008 at 14:59

  TOATE afacerile au fost si sunt pe mana vechilor se-cu-risti.Ei si oameni politici vand si cumpara tot in Romania.Tipul acesta de oameni trec foarte usor de la un partid la altul,dupa cat de mare este “ciolanul”. Sunt cei mai mincinosi ,fatarnici si nesimtiti .Crede fiecare ce vrea, DAR ACESTA ESTE ADEVARUL. NICI O BISERICA din ROM. NU A FOST SCUTITA de oamenii securitati.Toate cultele si bisericile din ROM. au avut informatori in interiorul biserici’(si erau in cele mai principale posturi in comitete).Nici acum dupa 20 de ani nu am scapat de ei.

• 13
  iedidia :
  Iulie 28th, 2008 at 18:27

  Apoi tot cu politica te va înghesui să-l torni pe cel ce nu se închină conform sistemului satanic care va fi generalizyt. Şi feri Tată de lupii îmbrăcaţi în piei de oaie!

• 14
  Gabi :
  August 8th, 2008 at 09:29

  M-am saturat de “sfintenia” unor oameni care striga poruncile lui Dumnezeu in gura mare , iar in ascuns infig cutitul pe la spate fratilor lor. De pastori plini de bani, privilegii, pensii bune,care si-au trimis copiii sa studieze sau chiar sa traiasca in SUA cum li s-a ivit prima ocazie. De oameni care vor sa para neprihaniti, dar in realitate sunt niste materialisti, care nu cunosc sensul cuvintelor dragoste, prietenie, pariotism.
  Lupi in haine de oi.
  Be aware.

• 15
  Cornel :
  August 8th, 2008 at 12:58

  Gabi

  Dar fariseii din Ioan 8:1-11, cum erau? Oare nu sunt acestia mai lupi imbracati in piei de oi?

• 16
  iedidia :
  August 8th, 2008 at 14:13

  De dimineaţă (cam ora 08 după actuala măsură), mă duceam pe jos la un izvor de apă potabilă, în afara oraşului, la vreo 6 km. de casă. Fac sportul acesta, întrucît este benefic pensionarilor. Treceam pe o stradă unde îşi au casele o parte mai amărîtă de oameni. (amărîtă, cu ghilimelile de rigoare)
  Cîndva am observat că într-o (cocioabă)intrase un om îmbrăcat în sutană, cam tinerel, cu stagiul în cîmpul muncii de vreo 15 ani. Astăzi, am dat nas în nas cu el şi l-am recunoscut ca fiind parohul de care aparţine şi palatul meu, care venise la un ajun de Crăciun şi am refuzat să sărut crucea pe care mi-o întindea, spunîndu-i că nu-mi dă voie cartea de pe masă. Uitîndu-se contrariat, mi-a zis că îmi explică chestia în doi timpi şi trei mişcări, dar iau trebuit mai mult şi tot nu mi-a explicat. Apropoos, omul se urcase într-un cărucior şi a plecat la serviciu probabil.
  Nu rîvnesc avutul altuia, dar mă gîndeam, că eu după 37 de ani de muncă pe muchie, am rămas tot în palatul meu (apartament), iar el a reuşit să-şi ridice un bordei. Deh, fiecare cu darul lui.

• 17
  Cornel :
  August 8th, 2008 at 14:40

  iedidia

  As vrea sa te avertizez sa nu mai vezi deformat termenii acestia: cocioaba si palat.
  Nu sunt nici eu de partea “lupilor moralisti” insa cum ai vedea tu degetul tau de la picior (ca madular al trupului tau) sa-ti reproseze ca pe el nu-l speli asa ca pe ochii sau pe obraz? Exista in acelasi trup madulare de cinste iar altele nu de atata cinste. Citeste 1Corinteni 12:18 “Dumnezeu a pus madularele in trup pe fiecare asa cum a voit el.” Daca esti sarac multumeste lui Dumnezeu ca poti fi sarac. Daca esti bogat multumeste-I ca esti bogat! Stii de ce-L iubesc unii pe Dumnezeu? Tocmai pentru ca este bobat, nu-i asa? dar cum? Bogat in mila si in indurare!

• 18
  iedidia :
  August 8th, 2008 at 15:00

  Cornel! Eu mulţumesc Tatălui Atotputernic în fiecare zi pentru că am cît nu m-am gîndit vreodată că voi avea.
  Am rămas orfan la vîrsta de 4 ani, 4 copii la un tată, nevasta lui, mama noastră a decedat de tînără şi viaţa nu mi-a fost roză. Dar şi pentru viaţa grea de copil mulţumesc, că numai aşa am putut învăţa, că nimic nu mi se cuvine fără muncă şi nu poţi avea nimic, dacă iroseşti.
  Am folosit acele comparaţii ca să mai descreţim fruntea.

• 19
  Cornel :
  August 8th, 2008 at 15:17

  iedidia

  Eu nu voiam sa intri tu in discutie dar vazand ca cei vizati n-au intrat continui cu tine. Exista un curent de tineri care duc o lupta indarjita impotriva mai marilor fata de care Biblia ne indeamna sa avem alte pozitii. Imi place o cantare ce spune asa: “Nu ucideti cu pietre!” Daca citim Biblia putem invata din Cuvantul lui Dumnezeu ca judecata cu care vei fi judecat de catre Dumnezeu este potrivit felului cum il judeci si tu pe celalalt. Matei 7:1-2.
  Desi am avut controverse pe alte teme vad ca intentia ta este sa-l slujesti pe Dumnezeu in masura capacitatilor tale. Daca in anumite parti avem alte pareri Dumnezeu ne poate lumina pe fiecare. La urma urmei si incredintarile fiecaruia pot face vinovati pe cei care fac lucruri pe care nu-i lasa incredintarea lor sa le faca.
  Sa fii iubit!

• 20
  clujeanu :
  August 17th, 2008 at 22:06

  NU cred ca asa zis pastori nu au facut pact cu diavolu (securitatea)altfel ar fi petrecut ani grei in inchisorile cmuniste care au fost tari sunt martiri

  0

• 21
  Cornel :
  August 17th, 2008 at 23:14

  clujeanule

  Nu da imformatii gratuite. Au existat pastori ce au refuzat oferta de colaborare cu securitatea in vremea comunista. Nu toti au facut puscarie pentru ca au refuzat aceasta. E nevoie sa-i respectam si pe acestia, chiar daca n-au ajuns a fi martiri, trecand prin puscariile comuniste. Nu vorbi in necunostinta de cauza.

• 22
  romeo :
  August 24th, 2008 at 12:40

  Oare noi ce-i care ne dăm cu părerea nu am ,,turnat,, pe nimeni?
  Când am aflat ceva rău despre un frate sau soră am plecat genunchiul înaintea Domnului şi ne-am rugat pentru el sau ea,să trecă biruitori prin îmcercare, ori am mers şi i-am turnat la alţii.
  Cei care fac aşa nu se numesc turnători?
  Pe o coală de hârtie albă un predicator a desenat un punct negru ca să poată fi văzut din sală, apoi a întrbat: ce vedeţi aici? Toţi care au răspuns au zis că văd un punct negru.Foaia albă nu a văzut-o nimeni. Aşa e cu viaţa multor creştini. Trăiesc o viaţă curată împreună cu Domnul, iar dacă au greşit nimeni nu-şi mai aduce aminte de lucrurle bune care le-au făcut. Toţi comentează numai greşeala.
  Este cineva care poate să nu păcătuiască?
  1 Ioan 1:8  Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

• 23
  cristi b. :
  August 29th, 2008 at 00:54

  Draga Romeo, spuneam ceva mai demult, referitor la acest topic, cum ca imi pare de neinteles de ce, intrebat acum cativa ani despre relatiile cu securitatea, pastorul Dugulescu raspundea nonsalant ca nu doar ca nu a colaborat, dar a avut mari probleme din cauza refuzului de a colabora. Oare de ce i-o fi fost greu sa marturiseasca, pentru ca despre asta e vorba.
  Nu despre reprosuri privind o greseala minora a cuiva plutind intr-un ocean de fapte bune.
  Daca ai “turnat”, fratioare, recunoaste, si eu te asigur ca te voi pretui si mai mult. Cu atat mai mult Dumnezeu.

Tu ce părere ai?