O milă, mai presus de judecată

Ezechiel 32-34.

Ezechiel 33:11 „Spune-le: Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea pãcãtosului, ci sã se întoarcã dela calea lui şi sã trãiascã. Întoarceţi-vã, întoarceţi-vă dela calea voastră cea rea! Pentruce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?”
În acest capitol Ezechiel ne prezintă că judecata divină este inseparabilă de mila divină.  Profetul ne deschide o fereastră spre inima plină de dragoste a lui Dumnezeu.  Atunci când păcătosul este ameninţat de justiţia divină, în faţa tribunalului ceresc, profetul ne spune că mai există o speranţă. Dar care este această speranţă în faţa mâniei măreţului Creator?
Speranţa care este prezentată în acest verset citat mai în sus, este pocăinţa. Dumnezeu îi cheamă pe toţi aceia care sunt codamnaţi de păcat, să se pocăiască. Dincolo de lacrimi, pocăinţa înseamnă abandonarea răului, nu tolerarea lui. Acest concept despre pocăinţă ne este prezentat în (Isaia 1:16-17, 55:6-8), unde se cere din nou o părăsire totală a vieţii păcătoase.
Prin acest verset 11, Biblia ne spune că Dumnezeu nu găseşte niciodată plăcere în judecată,,…zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului…” şi că Lui îi este dor de cei care au renunţat la o viaţă de supunere şi  ascultare înaintea Sa „…Întoareceţi-vă de la calea voastră cea rea…”.
Astăzi Dumnezeu ne cheamă din nou să întoarcem spatele lumii şi păcatului, şi să ne întoarcem la El cu toată inima noastră, pentru a fii izbăviţi de moarte.
O, frate drag, Isus e blând,
El stă la uşa ta şi bate.
El poate s-o sfărâme-oricând.
Dar dragostea din El … nu poate… – Costache Ioanid

Pocăinţă. Slujitorul şi însoţitorul credincios al Pedepsei. Este de obicei manifestată într-un grad de schimbare care nu este discordant cu continuitatea păcatului.Ambrose Bierce

(Fara voturi)

 Loading ...

• 1
  benjamin :
  septembrie 18th, 2007 at 04:06

  Pocainta? Hmmm… un cuvint asa de la indemina , mai ales cind e vorba de vina noastra, si judecata cind e vorba de altii. Pina si pocainta are limite. Multi au ajuns sa se obijnuiasca si cu pocainta… Dar cum stam cu maturitatea la care sa devenim morti fata de pacat… Da e frumos articolul… da si eu si tu ; si noi si voi… avem harul, ca dragostea lui Dumnezeu nu o putem intelege, ci doar a o accepta. Shalom.

• 2
  Stefan C. :
  noiembrie 21st, 2007 at 18:35

  Pocăinţa este antecamera vieţii creştine, preludiul naşterii din nou, este un timp al harului dar şi un proces în care decid să fac primul pas, după care Duhul Sfant mă ia de mană,mă ajută prin Cuvantul Adevărului să-mi limpezesc gandurile, să-mi cumpănesc cuvintele, să-mi randuiesc faptele după voia lui Dumnezeu.Imi pare rău de trecutul meu păcătos şi îmi schimb direcţia avand ca ţintă pe Isus Hristos. Lacrimile de căinţă se transformă în lacrimi de bucurie,se deschide în faţa mea orizontul minunat al credinţei salvatoare.Pocăinţa este mediul fertil din şi prin care cresc toate harurile şi darurile.

Tu ce părere ai?