Pâinea ca simbol al nevoilor de fiecare zi
Psalmul 78:25 „Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature.”
În fiecare zi, mulţimi de oameni se culcă înfometate. Pentru ţările din lumea a treia „pâinea cea de toate zilele” este o mare nevoie. Evident, trebuinţele lor sunt multe, „pâinea” devenind doar un simbol al nevoilor zilnice. Pentru oamenii aceştia fiecare răsărit de soare este vestitorul unei noi lupte ce se dă pentru supravieţuire. Lumea aceasta este atât de ostilă pentru ei, iar nevoile lor atât de mari…
Chiar dacă noi nu locuim într-o ţară din lumea a treia, avem anumite nevoi zilnice pentru supravieţuire. Pâinea, haina, casa, serviciul şi banii sunt trebuinţe de fiecare zi ce ne sunt împlinite doar prin harul lui Dumnezeu. A le avea pe toate acestea astăzi, înseamnă a trăi o nouă minune. Ele ne sunt date pentru că ne bucurăm de purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi nicidecum pentru că am avea vreun merit personal.
Omul lui Dumnezeu are parte de tot ce e nevoie pentru fiecare zi, atâta vreme cât se încrede în promisiunile Domnului. Când ruga „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” este înălţată şi crezută, Dumnezeu răspunde în providenţa Sa. Poporul evreu, având peste un milion de inşi, a trăit timp de patruzeci de ani cu mana pe care Dumnezeu le-o dădea zilnic în pustie. Aceasta pentru că Domnul se îngrijea de ei.
E totuşi esenţial să se facă diferenţa între ceea ce reprezintă o nevoie şi capriciu. Dumnezeu le-a dat „mâncare să se sature” nu pentru îmbuibare. Crede cuvântul Scripturilor care spune că Dumnezeu te va binecuvânta astăzi cu tot ce ai nevoie pentru a trăi spre slava Sa. Îndestularea e promisiunea pentru zilele veşniciei.
„Doar o colibă aici jos îmi ajunge,
Argint şi aur n-am în casa mea;
Dar în oraşul strălucirii divine
Numai în aur eu voi umbla.”
Gândul zilei: „A avea împlinite nevoile pentru astăzi înseamnă a trăi o nouă minune de-a lui Dumnezeu.”
- Vizualizări: 777
- Comentarii: 0
- Categorie: Revista
- Tipareste
- Trimite Prietenilor



























