La prima vedere, Calvinismul şi Arminianismul sunt fără îndoială două sisteme teologice foarte asemănătoare. Chiar şi când intrăm în detaliile soteriologice, ( legate de doctrina mântuirii) susţin multe lucruri comune. Sunt toţi de acord cu ideea de mântuire prin har şi prin credinţă, cu ideea justificării prin credinţă, toţi vorbesc despre înfierea în Hristos, toţi vorbesc despre unirea cu Hristos, despre sfinţire şi despre glorificarea finală a celor care au crezut cu adevărat. În toate aceste convingeri se pot considera aliaţi. Există însă şi nuanţe care provoacă dezacorduri. Cele mai mari diferenţe între cele două sisteme par a fi generate de o singură doctrină, aceea a alegerii divine.  Intrebarea cea mai spinoasă pusă de această doctrină este : Cum a ales Dumnezeu înainte de întemeierea lumii pe cine va mântui pentru Sine? Fiecare dintre tabere a venit cu o variantă de răspuns. Calvinismul afirmă alegerea divină făcută în lumina suveranităţii Sale, alegere absolut independentă de interferenţa umană, iar Arminianismul propune alegerea divină în lumina preştiinţei lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte Dumnezeu a ştiut din veşnicie cine va răspunde afirmativ invitaţiei Evangheliei, cine îl va alege pe El, şi în lumina acestei precunoaşteri a făcut El alegerea iniţială. Scopul meu în această serie de articole este în primul rând să încerc o formulare şi o sistematizare biblică a mântuirii. Atât calviniştii cât şi arminienii ar trebui să fie de acord că sistemele teologice nu au prioritate asupra teologiei biblice, cu alte cuvinte, Biblia este şi trebuie să rămână sistemul de referinţă şi de ce nu, chiar arbitrul in această dezbatere. Sistemul teologic care se apropie cel mai mult de teologia biblică trebuie însă susţinut şi promovat. Haideţi să începem prin a analiza ce anume este şi nu este această cunoaştere dinainte a lui Dumnezeu, şi rolul ei în alegerea divină, ca să putem determina dacă poziţia arminiană este legitimă sau nu, observând pe parcurs şi cât de mulţumiţi sunt ei înşişi cu varianta de răspuns pe care o prezintă, şi dacă au rămas sau nu fideli acestei variante.  In trecut calviniştii şi arminienii au convenit că cunoaşterea lui Dumnezeu este eternă, infinită şi neschimbabilă. Această formulă însă pare a fi un veritabil călcâi al lui Ahile pentru arminianism. Dacă Dumnezeu cunoaşte într-un mod plenar şi infailibil alegerile libere ale omului, atunci aceste alegeri devin predictibile într-un sens care exclude concepţia libertariană arminiană. Cu alte cuvinte dacă Dumnezeu ştie din eternitate că Maria va alege să mănânce carne  în loc de salată la cină în data de 24 februarie 2010, cum ar putea Maria să mai aleagă salata surprinzându-L astfel pe Dumnezeu? Dacă acest lucru ar fi posibil, atunci ar exista şi posibilitatea ca Dumnezeu să greşească. Dacă cunoaşterea lui Dumnezeu însă, este precisă, atunci alegerea Mariei devine intr-un fel inevitabilă, iar dacă viitorul devine inevitabil, atunci ideea de alegere absolut liberă devine o iluzie. Teologii arminieni au încercat să răspundă în diferite feluri la această încurcătură. Insuşi Arminius a admis dilema şi s-a arătat incapabil în a o explica. ( “Nu înţeleg felul în care El cunoaşte viitorul, şi mai ales contingenţele legate de creaturile care posedă voinţă liberă” - Arminius “Discuţii” 3:66 La pagina 67 el propune o secvenţialitate a cunoaşterii divine. ) Alţii, cum ar fi Jack Cottrell, admit că cunoaşterea lui Dumnezeu face alegerea umană într-un anume sens predictibilă, refuzând însă să calculeze mai departe implicaţiile acestei afirmaţii, alţii, cum ar fi William Lane Craig,  vorbesc despre “middle knowledge” , un fel de semi cunoaştere, iar alţii aleg să ignore dilema ( Robert Shank - Ales în Fiul, Un studiu al doctrinei alegerii.)

Scriitori mai recenţi care s-au luptat să scoată spinul acesta din coasta sistemului teologic arminian, au adoptat o poziţie nouă, care se îndepărtează de Arminianismul clasic, ieşind chiar şi din graniţele creştinismului istoric. Clark Pinnock explică ce s-a întâmplat când a înţeles că omniscienţa divină periclitează autonomia umană ( Pinnock ” De la Augustin la Arminius - Un pelerinaj în Teologie” ) Deoarece pentru el condiţia de libertate  este “una dintre cele mai adânci intuiţii umane“, această calitate făcând-o nenegociabilă, alegerea între a susţine omniscienţa lui Dumnezeu sau autonomia voinţei umane a fost evidentă, şi l-a determinat să concluzioneze: “Deciziile care încă nu au fost luate nu există nicăieri, pentru a putea fi cunoscute chiar şi de Dumnezeu. Ele sunt potenţiale - trebuie însă realizate. Dumnezeu poate prognoza foarte bine ce vom alege, dar nu în totalitate, pentru că unele lucruri rămân ascunse în misterul libertăţii umane… Dumnezeul Bibliei demonstrează o deschidere spre viitor, ( ignoranţă pentru viitor) pe care omniscienţa pur şi simplu nu o poate acomoda.” ( “De la Augustin la Arminius” pagina 25-26)

Richard Rice afirmă în lucrarea sa ” Preştiinţa lui Dumnezeu şi Voinţa liberă a Omului” că: “Nici măcar Dumnezeu nu cunoaşte viitorul în toate detaliile lui. Unele pătţi ale viitorului rămân nedefinite până în momentul în care au loc, şi deci nu pot fi cunoscute dinainte.”

Frederick Sontag spune şi el în linii mari acelaşi lucru în cartea sa ” Implică omnipotenţa neapărat şi omniscienţă?” : “Dumnezeu nu este niciodată speriat de felul în care viitorul se desfăşoară, dar elementul surpriză atinge chiqr şi cunoaşterea divină, în acelaşi fel în care şi noi suntem surprinşi de anumite detalii oricât de bine am reuşi să anticipăm un eveniment oarecare.”

Vedeţi cum Pinnock, Rice şi mulţi alţii în cercurile evanghelice, au îmbrăţişat şi urmează teologia de proces care neagă vehement omniscienţa divină. Deşi toţi aceştia au pretenţia că acest punct de vedere este “croit” pentru a se potrivi cu secolul în care trăim, adevărul este că afirmaţiile lor nu sunt decât ecoul ereziei Sociniene, predecesorul Unitarianismului modern. De aceea Pinnock şi Rice trebuie etichetaţi ca fiind neo-socinieni când este vorba despre preştiinţa sau precunoaşterea lui Dumnezeu. În articolele viitoare vom încerca să privim la fundalul Vechi Testamentar şi vom cocluziona aprofundând textele cheie ale Noului Testament care par să susţină alegerea divină în lumina preştiinţei.

[1] http://reflectii.com/