Răni, cicatrici şi uitare

Chiar din momentul în care, pentru prima dată, aerul inundă plămânii creaturii pe nume “om”, acesta face cunoştinţă cu durerea, urmează plânsul şi, imediat, uitarea durerii printr-un somn adânc, profund, liniştitor.

Aprofundăm durerea fizică în copilărie, julituri, oase rupte şi capete sparte; acestea împodobesc vitrina trofeelor oricărui copil. Treptat, ne rămân doar cicatricile şi amintirile acelor vremuri, amintiri povestite între prieteni, sau amintiri spuse din nevoia acută de a impresiona, depinde de caz şi de amintire.

Apoi, învăţăm că timpul trece şi, pe lângă trup, în noi mai există ceva mult mai greu de înţeles, mult mai sensibil şi totodată mai uşor de vătămat. Sufletul.

Acel dor, acel jind după tot ceea ce iubeşti, aceea ghiară care sfâşie fără milă atunci când încrederea, sentimentele, iubirea şi visul se prăbuşesc în trădare, indiferenţă şi pesimism … aceea speranţă că totul se va rezolva, aceea nebunie de a crede în imposibil… toate se nasc din suflet.

I se mai spune  ”Inimă”.

Rănile trupului se vindecă, rănile sufletului se uită.

Cicatricile trupului se văd, cicatricile sufeltului nu se văd, ci se transformă într-o absurdă maşină a timpului… te duce la nesfârşit prin aceleeaşi locuri, ca să trăieşti la nesfârşit aceleeaşi dureri. Un singur leac există. Uitarea.

Se spune că timpul vindecă totul pentru că aduce uitare. Fals.

Sufletul e atemporal, prin urmare timpul nu-l poate afecta în nici un fel. Sunt atât de multe lucruri imposibil de uitat; devin poveri, evoluează în traume, finalizează în depresie.

Poate cea mai completă definiţie a omului este “dependenţa”. Noi nu putem fi independenţi. Cine zice că nu e dependent de ceva, trăieşte o iluzie. Putem ajunge dependenţi de cicatrici şi devenim autodistructivi, posaci, muritori, sau putem ajunge dependenţi de Cer… devenind veşnici, plini de bucurie şi pregătiţi perfect pentru “Uitare”.

Dependent de un om, poţi face lucruri frumoase, dependent de Dumnezeu, poţi face minuni.

Uitarea e o minune. La fel şi iertarea. Sunt strâns legate şi dependente între ele.

Mie mi s-a iertat mult, mi s-a uitat mult… vreau să iert şi să uit.

Mult.

Paraschiv Corneliu - Bucureşti
www.flacarainchinarii.ro

(3 vot(uri), medie: 5 din 5)

 Loading ...

• 1
  Ana-Maria :
  Martie 5th, 2010 at 12:00

  Si eu.
  Asa sa ne ajute Dumnezeu!

• 2
  Ana-Maria :
  Martie 5th, 2010 at 12:23

  Aaaa, imi place mult a doua fotografie. Foarte expresiva!
  Nu degeaba se spune ca o imagine poate face cat o mie de cuvinte.

• 3
  carmen :
  Martie 5th, 2010 at 16:49

  “toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu’

• 4
  Mircea :
  Martie 5th, 2010 at 17:50

  Un articol frumos. Aveam o cicatrice pe mana stanga, a fost cauzata de neatentia mea .Am purtat-o ani de zile dar intr-o zi a venit unOm la mine.Nu l-a interesat absolut nmic decat cicatricea care imi crea disconfort . S-a atins de ea si a disparut imediat. Stiu ca puteam trai cu aceasta cicatrice dar a fost o experienta unica. Au trecut vre-o 11 ani si de atunci ma feresc .Ma feresc sa nu cauzez rani .Am inteles ca ce ai distrus nu poate fi refacut decat de El.

• 5
  outward bound :
  Martie 5th, 2010 at 20:16

  “Cu cat inauintam in varsta,cu atat realizam ca esecurile, loviturile si lectiile invatate tardiv , nu le mai putem aplica in viata noastra ci doar putem sa le impartasim eventual celor tineri.Imi amintesc de o cugetare filosofica, din vremuri de rastriste romaneasca :
  “cu trecerea anilor, cu trecerea anotimpurilor, realizam in viata, ca atat pielea trupului ,cat si scoartza sufletului, se intaresc deoptriva, ca sa poata rezista mai usor loviturilor cu care soarta ne loveste. Maine vom avea ,atat pe fatza ,cat si in suflet ,o cuta in plus “.Port pe pielea mea taieturi si cicatrice adanci, cauzate de cutit si de sarma ghimpata, ce poate,le-as fi evitat aplecand capul iar azi, cuvintele mele nu si-ar fi gasit locul. Si nici puterea de a intelege ,nicidecum cu mintea, ci cu INIMA,sa pot intoarce obrazul celui ce doreste arzator sa-mi traga o palma.In anii de inchisoare ,cele mai grele clipe, cel mai greu teasc ce l-am intampinat,era acela de a incerca sa-l privesc cu ingaduinta si rabdare crestina, pe cel ce ma lovea necrutator, desi eram legat,lipsit de aparare. Faptul ca Il priveam tinta in ochi ,fara sa fiu intimidat, fara spiritul de conservare ce apeleaza la necinste si imoralitate, raspundeam intrebarilor lui cu un calm nebanuit,ce m-a ajutat sa le depasesc,ani la randul si sa inving !.Hristos ma privea de sus, si stiam ca trebue sa trec niste examene cu succes ,inainte sa indraznesc cu neobrazare infantila , sa ridic ochii spre cer si sa-i cer sa ma scuteasca de lectii. Desi stapanit de ura,de ura si razbunare ,nu am cazut in mreaja lui Iuda . Langa mine, in celulele alaturate, erau credinciosi autentici ,slujitori incercati ai Mantuitorului,preoti, calugari,profesori universitari ,doctori docenti,intelectuali cu un deosebit bagaj de cunostinte despre psihologia umana. Unul dintre ei, Oajdea Benone, imi spunea nopti la randul ,in soapta ,experientele lui de viatza.Mi-a vorbit despre o carte ,publicata in States in 1937.Mi-a confesat ca in timpul unei anchete de zece ore, a zarit-o pe biroul anchetatorului .Avantajul lui a fost ca si el citise cartea (in engleza) ,cu mult inaintea anchetatorului, si asta la avantajat. Cartea se numeste “The art of selfishness” scrisa de David Seabury, un filosof de succes a perioadei postbelice. Dupa sosirea in States, am citit-o si eu.In ea , ca o revelatie culturala, am citit exact ce profesorul Benone imi spusese in spatele gratiilor.rRedau aicio portiune a unui capitol vibrant:
  “Cuntrol Your Enemies !”. Probabil ,daca timpul mi-ar permite ,as putea sa fac o traducere a lui in romaneste: ” Men is born to survive. Though his end is inevitable,there is no reason why his life can’t be a long and pleasant one. There is only one thing that gets in his way.He has learned to protect himself against nature;he is gradually winning the battle against disease and…time. But he has not yet learned how to defend himself against the envy, greed,malice and selfishness of other men. It is sinful to protect yourself against attack ?
  To sentimentalists,still imbued with infantile ideals,self-defense seems selfish. They would have you believe that “faiting back” is violation of our hereditary morality ( wich many preach, but few practice). Those of us who disagree with tis suspine spirit believe that one of the greatest duties of every living creature is to act in such a way that evil forces have less and less chance to destroy the GOOD POWERS OF LIFE. If we letthem run rampant,there is no hope !.
  The problem of enmity goes to the very core of the newer etics. Two principles have ruled in the older philosophies. In one,you used violent means, venting your rage,satisfying your vindicativeness, conquering by fury. In the other , you allowed evil to conquer you. Gandhi once practiced this passive method. I doubt its value to occidentals.Constructive nonresistance,however, an active campaign to overcome the enemy by positive means,is a third and middle way of dealing with evil. Let your antagonist destroy himself.Find some means of overpowering him without using force. A sort of mental judo or karate. Don’t fight for the sake of fighting. Don’t fight to inflate your ego.Don’t fight to exalt your pride. Don’t fight to overcome your adversary or to punish him.Fight only to win a larger end,and fihgt without fighting-incongrous as that seems. Strive for the positive force,the impelling power that will be invincible in overcoming your trouble”.NU este o carte cu tematica crestina ,dar specialistii in anchete bazte pe logica cu schelet violent , au cunscut-o . Intarit si luminat de Duhul Adevarului, tardiv,am reusit sa inteleg ca dragostea poate fi aplicata si oferita cu succes si dusmanilor mei si celor ce mi-au pricinuit rani si cicatrice sufletesti si fizice. Astfel am reusit sa fiu un invingator, ce niciodata negativismul ori depresia nu pot sa ma afecteze!. Am invins si traesc cu si prin Hristos, vesnic !

• 6
  George W.Galis :
  Martie 6th, 2010 at 16:20

  Ranile sufletesti facute de un prieten, sunt foarte dureroase si
  totusi pot fi iertate si uitate.

• 7
  MIrcea :
  Martie 7th, 2010 at 22:28

  Let your antagonist destroy himself “.Ma gandesc ca o astfel de lupta nu se potriveste crestinului . May bine sa fie biruit de iubire. Mai bine sa folosesc armele dragostei decat ale minti .
  As vrea sa te cunosc outword bound .

• 8
  Mirona Simcea :
  Martie 8th, 2010 at 01:55

  … daca nu as fi avut parte in viata de multa suferinta, nu as fi putut sa-mi dau seama ce este aceea, dar numai cine a trecut prin aceasta scoala a vietii poate intelege, mangaia sau incuraja pe cei ce trec pe aici. Spun asta pentru ca am cunoscut oameni care au dus-o bine si la cel mai mic necaz au paralizat, au facut infarct sau nu au mai suportat tristetea si si-au pus singuri capat zilelor in loc sa lupte mai departe. Am avut parte de multa durere, dar nu s-a gasit nimeni sa ma invete sa fiu altfel, sa nu ma las coplesita de tristete … si de multe ori am fost doborata de tristete de moarte si simteam ca se duce suflarea de viata din corpul meu, iar cei care trebuiau sa-mi fie aproape imi faceau cel mai mare rau.
  Inca imi este greu, dar am invatat in singuratate si departe de oameni, ce inseamna sa iubesti, sa ierti, sa lupti mai intai cu tine insuti, cu firea, cu duhurile intunericului … si nu pot spune ca duc o viata de biruinta totala, intrucat cararea mea este inca cu suisuri si coborasuri, cu vai adanci, cu stanci abrupte si prea putin cu drumuri netede si de multe ori, cand nu mai aveam nici o putere ma simteam purtata pe brate de biruinta. Vreti sa cititi mai multe despre viata mea ? un rezumat dintr-un manuscris am redat in cateva pagini pe site-un “ISUS SI EU” care se poate gasi la adresa internet http://mironasimcea.wifeo.com, unde exista si un forum slabut abia infiintat pentru opinii si dicutii …
  va astep cu drag ! Mirona

• 9
  carmen :
  Martie 8th, 2010 at 11:31

  Scumpo, spuneai ca ai 15 ani, te rog asta nu pricep , vrei sa-mi confirmi te rog.

• 10
  Ana-Maria :
  Martie 9th, 2010 at 14:22

  Carmen, nu mai are 15 ani de mult, poti sa te duci pe linkul postat in comentul ei

• 11
  carmen :
  Martie 9th, 2010 at 19:53

  da , mersi Ana-Maria,

• 12
  Camelia :
  Martie 29th, 2010 at 04:39

  Eu nu am gasit ca avea 15 ani
  dar ea scrie despre viata ei cred
  oricum a suferit nu gluma
  si mama mea a fost rea
  si stiu ce inseamna

Tu ce părere ai?