Strigat în strâmtorare

Ps 107-109
Psalmi 107:19 “Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat catre Domnul, şi El i-a izbavit din necazurile lor”

Păşind încoace şi încolo Leo D’Archangelo era tulburat.
Cum sa nu fie ştiind ce-l aşteaptă?
La vârsta de 11 ani smulsese poşeta din mâna unei femei într-un troleibus aglomerat.
Acesta a fost începutul!
Au urmat cinci ani de furturi urmate de o arestare, pe când avea doar 16 ani, într-un magazin din Philadelphia. După eliberare, Leo, a început traficul cu heroină iar aşa a început un sir de arestări fără sfârşit. În noiembrie 1954 pentru posedare de droguri iar în 1955 pentru hoţie de buzunare.
La scurt timp după acestea a fost condamnat la Los Angeles pentru dezertare din arest.
În timp ce se plimba prin celula, el observă câteva rânduri zgâriate grosolan pe zid: ” Când ajungi la capătul călătoriei şi necazul acesta iţi torturează mintea şi când pare că nu mai există nici o cale de scăpare decât jalea, întoarce-te spre Isus, căci el este cel pe care trebuie să-l găseşti.”
Aceasta l-a pus pe gânduri: “Acesta este sfârşitul calatoriei mele. Cu ce m-am ales din ea? cu nimic în afară de un trecut nenorocit şi un viitor şi mai rău. Isuse am nevoie de ajutorul tău mi-am ratat viaţa şi acesta este sfârşitul calatoriei; tot plânsul nu-mi va mai schimba trecutul. Isuse dacă poti să-mi schimbi viaţa te rog sa o faci. Ajută-mă sa-mi fac un nou început.”
Pentru prima oara Leoi simţi ceva pe lânga disperare…
Este eliberat din închisoare în septembrie 1958 dupa aceea primeşte diploma de liceu, apoi absolveşte colegiul de stat West Chester (Philadelphia) şi Seminarul Episcopal Reformat. După acestea ajunge misionar prin închisori.

Oare să te gaseşti azi într-o stârmtorare mai mare decât cea a lui Leo D’Archangelo? Dar chiar dacă te-ai găsi, nu te lăsa cuprins de disperare. Strigă din mijlocul strâmtorării tale şi El te va izbăvi.

(Fara voturi)

 Loading ...

• 1
  nadia :
  iulie 11th, 2007 at 15:14

  este atat de uimit cum lucreaza Dumnezeu in vietile acestor oamenii care din punctul nostru de vista credem ca nu se mai poate face nimic.de multe ori mam intrebat dece oamenii acestea care il cunosc intro clipa pe DUMNEZEU isi predau viata pe deplin LUI,iar noi care am copilarit in dragostea familiei lui DUMNEZEU ajungem de foarte multe ori sa fim farisei.o frumosa ilustratie care te face sa meditezi la viata ta

• 2
  Sorin :
  iulie 13th, 2007 at 12:41

  Nadia, cred ca unul din pericolele care ne paste pe noi copiii pocaitilor este obisnuinta.Samson,Saul,fiii lui Aron,Uza poporul Israel,si atatia altii au cazut intr o obisnuinta si pana la urma nepasare fata de Dumnezeu.Cred ca remediul este o cunoastere permanenta a lui Dumnezeu si o continua ascultare.

• 3
  nadia :
  iulie 13th, 2007 at 14:19

  este adevarat ne-am prea obisnuit,cu teologia.trebuie sa ne obisnuim si cu practica,dar de practica care vine din dragoste,o practica exemplara ca cea a lui ISUS.

Tu ce părere ai?