Vremea sofisticăriilor?
Năbădăioasă mai poate fi şi apologetica uneori. Istoria este martora unor adevărate demonstraţii de forţă întru apărarea credinţei. Pusă în discuţie atât de evrei cât şi de păgâni, religia creştină a trebuit să îşi construiască apologia pe mai multe planuri. Tratatele care au ajuns până la noi descriu cutezanţa şi erudiţia apărătorilor. Dar când apologetica devine armă confesională, iar apologetul sfidează celelalte denominaţiuni, atunci lucrurile stau cu totul altfel.
Teofan Zăvorâtul, venerat ca şi sfânt în Biserica Ortodoxă, a lăsat moştenirii apologetice o astfel de mostră. Se numeşte Cum să vorbim cu ereticii şi aşează Biserica Ortodoxă pe soclul infailibilităţii exclusive. După cum vom vedea, toate celelalte tradiţii creştine (devnite mai târziu denominaţii cu recunoaştere legală) sunt considerate simple sofisticării. Aflăm cum papa, prin sofisticăria lui, s-a însepărtat de Biserică. Iată prima treaptă a căderii în minciună şi întuneric (p. 8). Protestanţii - prin alte sofisticării - au căzut şi ei pradă înşelăciunii şi s-au îndepărtat de catolicism. A doua treaptă spre tenebrele minciunii a fost şi ea atinsă. Pe linia descendentă s-au înscris apoi anglicanii, păşind primejdios pe cea de-a treia treaptă a întunericului. În fine, pe ultima treaptă păşeşte predicatorul. Bănuim că este vorba, generic, de mişcarea neoprotestantă. Acest predicator merge din casă în casă întru înşelarea ortodocşilor pioşi (p. 9). Tratatul devine de la acest moment o răfuială indirectă cu acest înşelător. Mai jos de atât nici că se poate. A da crezare cuvintelor lui amăgitoare este cea mai grozavă cădere de care te poţi face vinovat. În acest fel, treaptă după treaptă, creştinătatea (în special cea occidentală) a decăzut jalnic şi iremediabil. Sofisticării… şi atât.
Ce tablou trist! Mişcările creştine - exceptând ortodoxia - apar ca lipsite de lumina revelaţiei şi coborând într-un întuneric dens. Presupusa întoarcere spre lumină are o încărcătură clar confesională. Te întorci prin renegarea propriei tradiţii sau confesiuni; iar dacă nu, în faţa ta se cască tenebre înfiorătoare.
Suntem, prin urmare, puşi în faţa unei retorici de tip medieval. Un radicalism visceral proliferează strident, conducând la atitudini fariseice. Întreaga creştinătate este privită în alb sau negru; lumină sau întuneric. Din păcate acest tip de reducţinism nu este singular, iar primejdia paşte orice confesiune creştină. O mai largă înţelegere a fenomenului, mai mult bun simţ şi o ancorare concretă în Sfânta Scriptură ne pot pune la adăpost. Iar cât priveşte apologetica, să o folosim mai degrabă în dialogul interreligios. Dacă aşa a fost la început, de ce nu am lăsa-o şi acum să-şi împlinească misiunea. Doamne ajută!
- Ghiță Mocan
- Vizualizări: 1204
- Comentarii: 34
- Categorie: Revista Un articol pe zi
- Tipareste
- Trimite Prietenilor







Noiembrie 8th, 2009 at 01:21
Titlul: “Vremea Sofisticarilor” si poza sunt foarte semnifica-
tive pentru continutul articolului care este mereu: “Actual.”
Iata o noua “Tema” interesanta, de actualitate. Felicitari: Ghita
Mocan. Toti crestini in mod sincer ar trebui sa fie interesati de aceasta tema. GWG.
Noiembrie 8th, 2009 at 02:30
interesant articol. eu una cred ca mai mult decat vremea sofisticarilor, traim vremea sfarsitului. sunt vremuri in care trebuie sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu, sa citim Biblia si sa avem o traire sfanta. MARANATA. DOMNUL NOSTRU VINE.
Noiembrie 8th, 2009 at 04:42
Domnul Iisus Hristos a pus o intrebare: “Cind va veni Fiul Omului, va gasi El credinta?”. Bisericii Sale Ii trebuieste urgent: “Reeinoire morala si spirituala.” Ce-i de facut?
Noiembrie 8th, 2009 at 19:35
Bai oameni cu scaune la cap.Pe mine,a reusit sa ma plictisesca destul de tare acest articol.In primul rand,autorul,nu e prost dar gandeste prost.Ca el are ce are cu erezia cea mai fina,catolicismul,nu ma deranjeaza.Trebuie sa spun ca in ceea ce priveste Ortodoxia,nu trebuie sa te bagi.Nu esti,nu te baga in magazie.poti doar vorbi parerea ta,care pentru noi,nu conteaza.Asa ca,orice explcatie puerila,e de prisos.
Noiembrie 8th, 2009 at 22:02
@Galis, sa va reamintesc de cate ori v-am povestit de modul in care vreun neoprotestant in misiune incerca sa ma convinga ca ortodoxia mea nu e buna? Cred ca articolul se incadreaza la categoria: Hotul stringa prindeti hotii. Sunteti prea interesati sa spargeti litera in aschii si sa nu observati ca dincolo de confesiuni exista fundamentele culturale. Tabula rasa din lumea americana a secolului 19 nu se regaseste nicaieri, nici macar in America de azi, de aceea nu va intelegeti inutilitatea,
Noiembrie 9th, 2009 at 01:00
Tu,cel care citesti,daca esti ortodox,da o proba de ortodoxie,din care sa invatam si noi,ceilalti ortodocsi.Te astept.Nu pun la indoiala credinta ta,ba chiar vorbesc serios.
Noiembrie 9th, 2009 at 01:04
@pacatosul:
. autorul recomanda clar tuturor confesiunilor crestine sa nu gandeasca in alb si negru si nu se ia doar de catolici!!!
daca aveati alaturi si un dictionar, probabil nu v-ar plictisi articolul
@celceciteste:
la cine faceti referire in ultima fraza? la o confesiune crestina ce vine din America secolului 19?
Noiembrie 9th, 2009 at 06:55
CelCeCiteste. Post.5, Poza si articolul, le vad din punct de vedere a unei “Politici Bisericesti”, specifica dealungul secolelor. Cei doi Lideri: Catolic si Ortodox, intr-o discutie sofisticata, Ecumenica la nivel inalt. Se intilneste Estul cu Vestul. Rezultatul?, urmeaza in curind.
Noiembrie 9th, 2009 at 10:18
@Galis, veti muri cu cate o carte in brate, pe care scrie intamplator Biblie. Va manifestati autist ca si oameni spirituali.
Noiembrie 9th, 2009 at 10:23
Adevaratele sofisticarii de care vorbesc ortodocsii, prin gura sfantului lor, sunt tocmai cele venite in religie prin propriile concilii si nicidecum “sofisticariile” reformatorilor care doresc intoarcerea la original. Sofisticatii dansilor au complicat asa de mult inchinarea intrucat oamenii de buna credinta trebuie sa lase de-o parte Sfanta Scriptura si sa-si sofisticheze trairea cu datini straine de crestinism, o adevarata pleiada de idoli cresc in toate bisericile lor, acte de fachirism ce aprind lumina de la Ierusalim doar in dreptul propriilor “preainalti” si “preasfintiti”!
Noiembrie 9th, 2009 at 11:05
@ics, “intoarcerea la original” este o mare iluzie. Chiar stii ce original iti doresti?
Noiembrie 9th, 2009 at 13:56
@CelCeCiteste
Intradevar, intoarcerea la original este o iluzie, dar nazuintele spre aceasta nu vor fi iluzorii. Penticostalii au fortat intoarcerea la Cinzecime, acolo unde avem cu totii promisiunea Duhului Sfant - Mangaitorul, Insotitorul si Invatatorul celui ce crede. Ioan 14:26, Luca 12:12. In Biserica primara, crestinii erau atat de increzatori in calauzirea Duhului Sfant incat la un moment dat Pavel n-a trecut sa propovaduiasca, impreuna cu Timotei, Evanghelia in Asia, interucat a fost oprit de Duhul Sfant sa treaca: Fapte 16:6. Un astfel de original doresc, o calauzire si o insotire permanenta prin Duhul lui Dumnezeu.
Noiembrie 9th, 2009 at 20:42
Scuzati-mi cutezanta..insa am avut ocazia de a studia intr-o tara vest-europeana, si la Istorie am auzit o chestie interesanta, si anume faptul ca ortodocsii au decazut si nu catolicii. Stau si ma intreb care este adevarul pana la urma?
Noiembrie 9th, 2009 at 22:50
Rasvan,
Adevarul este ca atat catolicii cat si ortodocsii au deraiat de la Adevarul Scripturii lasand, pe nesimtite, sa sa amestece invatatura curata a Cuvantului, cu traditiile si obiceiurile religios-culturale ale popoarelor pe care le-au increstinat, devenind astfel un amalgam de invatatura crestina, iudaica si pagana asa cum avem si astazi… Dar Biserica Domnului a rezistat si este aceeasi de la Cincizecime si pana astazi si pana la rapire… si portile locuintei mortilor nu o vor birui…
Noiembrie 9th, 2009 at 23:59
ce instructor de “talibani” ortodocsi…-parca asa le zicea cineva-…cu adevarat este extrem de “zavorat”
Noiembrie 10th, 2009 at 01:58
“Sofisticăriile” par a fi o replică dată la “Dominus Iesus” scris de Papa Ratzinger. Totuşi poziţia bisericii catolice mi se pare puţin mai echilibrată şi realistă.
Voi traduce punctul 17 din Dominus Iesus. Voi încerca să fiu cât mai corect şi vă rog să-mi scuzaţi eventualele greşeli gramaticale. Lucrurile în paranteză sunt adeugate de mine.
Sursa:http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000806_dominus-iesus_it.html
“Există deci o unică Biserică a lui Hristos, care se identifică în Biserica Catolică, guvernată de Succesorul lui Petru şi de Vescovii care sunt in comuniune cu el.
(Acum vorbeşte de biserica ortodoxă)
Bisericile care, cu toate că nu sunt în perfectă pertăşie cu Biserica Catolică, rămîn unite bisericii catolice prin legături foarte strânse, cum este succesiunea apostolică şi valabila Euharistie. Deci şi în aceste biserici este prezentă şi în acţiune Biserica lui Hristos, chiar dacă lipseşte părtăşia deplină cu Biserica catolică, deoarece nu acceptă doctrina catolilcă în ceea ce priveşte Întâietatea care, după voia lui Dumnezeu, o are Vescovul Romei şi care o exercită asupra întregii biserici.
(Acum vorbeşte de bisericile protestante şi neoprotestante)
În schimb comunităţile ecleziastice care nu au conservat Episcopatul valid şi substanţa genuină şi integră a tainei euharistice, nu sunt Biserici în sens propriu; totuşi cei botezaţi sunt prin Botez încorporaţi în Hristos şi, din această cauză, sunt într-o anumită părtăşie, chiar dacă imperfectă, cu Biserica. Botezul într-adevăr prin el însuşi tinde la o completă dezvoltare a vieţii în Hristos printr-o integră profesare de credinţă, iar Euharestia este plina părtăşie în biserică.
Credincioşii nu pot deci să-şi imagineze Biserica lui Hristos ca şi suma - diferenţiată şi într-un anumit mod unitară impreună – Bisericilor şi Comunităţilor ecleziastice; nici nu trebuie să creadă că Biserica lui Hristos astăzi nu mai există nicăieri şi că din acest motiv ea este doar obiect de căutare a tuturor Bisericilor şi Comunităţilor. Defapt elementele acestei Biserici există deja închiegate în plinătatea lor în Biserica Catolică, şi fără aceeaşi plinătate în celelalte Comunităţi.
(Foarte important)
Deci, însuşi Bisericile şi comunităţile separate, chiar dacă credem că au lipsuri, în ceea ce priveşte misterul salvării nu sunt în nici un caz lipsite de semnificaţie şi greutate. Deoarece Duhul lui Hristos nu ezită să se folosească de ele ca şi mijloace ale salvării, a cărei valoare provine din însuşi plinătatea harului şi din adevărul care a fost încredinţat Bisericii Catolice.
Lipsa de unitate intre creştini este sigur o rană pentru Biserică; nu în sensul căci este lipsită de unitate, ci deoarece despărţirea este un obstacol a plinei realizări a universalităţii sale în istorie.” Fine
Văd o atitudine diferită a celor două biserici.
Personal văd Dominus Iesus al Papei Ratzinger, o pledoarie pentru Adevărul Apsolut într-o lume postmodernă care ar dori să relativizeze totul. Papa nu a negat faptul caci şi “sofisticăriile” pot fi salvate, clar prin Biserica Catolică la ce va-ţi fi aşteptat, dar măcar din perspectiva lui de catolic si de “Petru” este cât de cât realist. Lumea post modernă deabea aşteptâ ca creştinismul să relaativizeze totul şi în acest scop cred eu că Papa a declarat căci “singura Biserică vrută de Cristos este Biserica Catolică”.
Atitudinea Bisericii Ortodocse în schimb mi se pare chiar răutăcioasă şi disperată. Însuşi titlul “Cum să vorbim cu ereticii” dă dovadă de mîndrie ieftină.
Personal mulţumesc lui Dumnezeu căci aceasta nu reprezintă toată Biserica Ortodocsă. Sunt şi preoţi Ortodocşi plini de dragoste şi de Înţelepciunea care vine de sus. Mă rog ca Dumnezeu pe aceştia să-i promoveze şi să-i pună în frunte, nu tot felul de sofisticăreli…
Noiembrie 10th, 2009 at 04:57
Miscarea Charismatica Penticostala i-si are inceputul din anii 1967-77, cind s-au sesizat primele botezuri cu Duhul Sfint, in Bisericile Catolice din USA. Catolici Charismatici cari au
organizat au fost Preoti- profesori din Campusurile Universita-
tilor din Notre- Dame, South Bend Indiana si Duquesne University
din Pittsburgh, Pennsilvania. Vaticanul a acceptat Miscarea Charismatica, socotind-o ca o Reeinoire Spirituala dela Dumnezeu
pentru intreaga Biserica Catolica Universala. In anul 1970 prima
sedinta cu caracter National Oficiala s’a tinut La Ann Arbor Michigan, unde este si: “The Word of God Community, avindul pe
Teologul- Pastor- Preot: Ralph Martin.(International Dictionary of
Penticostal Charismatic Movments. Editia 2002-2003; pagina:
481-482. GWG. Iata secretul puteri pe care o are Biserica Catolica. Si astazi miscarea Charismatica supravetuieste. Au
seri de rugaciune, staruinte in rugaciune, ordinati Charismatici
cari slujesc alaturi de preoti in Biserici. Shalom.
Noiembrie 10th, 2009 at 10:15
@rasvan #13
Referitor la intrebarea ce ti-o pui, am citit nu de mult, o replica interesanta. Un preot ortodox afirma de superioritatea ortodocsilor fata de catolici, venind cu un argument destul de ieftin. Ortodocsii, spre deosebire de catolici, se inchina icoanelor, care sunt reprezentari in plan, spre deosebire de catolici, care se inchina statuilor. Si aici vine explicatia interesanta! Pe cand o statuie ocupa in spatiu toate coordonatele (inaltime, largime si profunzime), imaginii pictate ii lipseste profunzimea. Ce inseamna asta? Inseamna ca in acea profunzime se situiaza Dumnezeu. Prin urmare icoana il cuprinde pe Dumnezeu iar statuia nu! Am ramas o clipa mut de uimire, dar mi-am zis ca-i interesanta explicatia, chiar daca n-are vreun suport biblic!
Noiembrie 10th, 2009 at 13:25
Voi de ce judecati pe cei care scriu??
de ce nu sunteti la subiect??? e ceva atat de greu??? daca nu-ti place subiectu nu scrii nimik…decat sa critici degeaba….. Cred ca aici ne trebuie minte mai multa ca sa discutam despre ceva…. Asa ca lasati prostiile….
parerea mea
Noiembrie 10th, 2009 at 16:30
Charismatici in Biserica Catolica a marit prezenta si a dat o
dinamica serviciilor de inchinare, nu exagerata dar se cinta cu
multa pasiune. In Bisericile Catolice cari sint deschise dela
ora 5 dimineata, credinciosi inainte de a merge la serviciu,
trec pe la Biserica pentru a se ruga, acolo un preot face slujba
la altar. Dumineca dimineata sunt doua slujbe dela ora 7 si ora 10. Si bisericile sunt pline. Iata rezultatul reeinoiri spiri-
tuale in Biserica catolica. Dece Biserica Ortodoxa se opune
Miscari Charismatice? Ar avea numai de cistigat. Bisericile
Catolice sunt pline de tinerii. GWG.
Noiembrie 10th, 2009 at 22:48
Vine o vreme ,si in unele parti a si sosit, cand vei fi ridicat de pe strada,poate in baza unei turnatorii ,legat, impins in duba legiuitorilor si a slujitorilor ordinii publice si apoi vei fi dus…in fatza justitiei (DURA LEX) , a unui judecator,a unei comisii de judecata ce te vor judeca si condamna fara circumstante atenuante ori recurs, dupa “legea lor morala” !.Nu vei mai fi intrebat de apartenentata confesionala ori de obarsia credintei tale !. Aacuzarea ta si invinuirea ta va fi simpla ,raspicata, clara :”inculpatul crede in Cristos iar pe dosarul tau va fi scris “crestin” !. Si iarasi ,un dejavu trait de mine,aevea, cand un ortodox si un protestant,poate un catolic si cu un luteran, in orbirea lor argumentala, se vor lua la bataie , in curtea de plimbare a inchisorii.!.Poate nu,caci pentru a inlesni chieltuelile bugetare ale lagarelor si penetenciarelor in care vor fi inghiesuiti crestinii, se vor face executii in masa ,fara sa mai ai sansa de a ajunge la contraziceri,la argumente si violenta de fond evanghelic !.Lipsa fluiditatii dragostei crestine s-a transformat intr-o pasta vascoasa ,plina de ura soficticata ,injectata de insasi DEZBINATORUL in persoana, iar cei din luntrea credintei in Isus, vaslesc din rasputeri,pe marea intunecata de pacat, spre limanul promis !. Multi prinzonieri ,putini evadati ! .Iar UNITATEA CERUTA DE ISUS a ajuns sa fie folosita strategic si speculativ, cu succes ,de Anticrist !. Ei uniti ,in continua proliferare si ascendenta mondiala aducatoare de ura si de moarte, sprijiniti de stapanul lor sa se infiltreze prin crapaturile democratiei in toate tarile avand o rata a nativitatii, de saptesprazece ori mai ridicata decat a celor din lumea crestina.Iar Crestinismul, ratacitor si in orbire,in continua si accelerata divizare !
Noiembrie 10th, 2009 at 23:42
outward bound,(21) Cred caci sunteti un om al dureri si obisnuit cu suferinta( pentru ca ati facut inchisoare pentru credinta). Ce prezentati dvs., este una din multiplele posibi-
litati, de care sistemul se va folosi impotriva “crestinilor.”
Noiembrie 11th, 2009 at 17:23
@Galis, post 22. Mai mult, crestinii isi vor distruge biserica. In lupta aceasta de a fi Sola Verba uitam ca dincolo de lege scrisa exista memorie, si oamenii traiesc dupa memorie. Asadar, chiar daca pare a fi abatere, sa vedem avantajul unei crestinari inteligente a traditiei.
Noiembrie 11th, 2009 at 17:56
CelCeCiteste. Post:23. Cred caci Crestinismul inseamna Iisus
Hristos, Mintuitorul tuturor. A pastra “Credinta” in Iisus
Hristos intr-un cuget curat, este ceiace nimeni nu ne poate lua, numai daca noi nu ne lepadam de El. In vremuri de per-
secutie este bine de a avea in memorie Sfintele Invataturi
ale Domnului Iisus Hristos din Evanghelii. Ele sunt puterea
fiecarui “Crestin adevarat.”
Noiembrie 12th, 2009 at 11:30
@Galis, vedeti, ajungem mereu la acelasi nod: sa tinem cont doar de cuvant si sa ignoram lumea. Asta nu o voi putea face niciodata.
Noiembrie 12th, 2009 at 14:53
pentru ca nu ne-am folosi simtirea(SIMTI REA???!!!)
Noiembrie 12th, 2009 at 15:01
@Micheline, ceea ce nu pricep cei care promoveaza crestinismul in sens ultrasctrict esta ca oricat s-ar stradui vor vorbi despre perceptia lor si ceea ce vor ei sa creada. Nu le neaga nimeni sinceritatea!!!! O astfel de atitudine este o autoorbire, este ca si cum ai lua un drog.
Noiembrie 12th, 2009 at 16:44
D rog,adica
pentru ceva ce au deja,dar se prefac ca nu au
Noiembrie 16th, 2009 at 10:39
Un articol incitant…la discutii de prisos !
Ce , nu stim in ce vremuri ne aflam ?!!
Sa ne vedem paiul nostru nu barna altora…
cum spunea un user mai sus :
George W.Galis :
Noiembrie 8th, 2009 at 4:42 am
Domnul Iisus Hristos a pus o intrebare: “Cind va veni Fiul Omului, va gasi El credinta?”. BISERICII Sale Ii trebuieste urgent: “Reeinoire morala si spirituala.” Ce-i de facut?
Eu as intreba , cum vom reusi sa tinem inchegat Trupul Bisericii ?
Sa ne ajute Duhul Sfant…
Noiembrie 26th, 2009 at 00:03
ungreiere: post 29. Biserica este “Trupul lui Iisus Hristos.” El
este in mijlocul ei si de aceia “Ea” merge triumfatoare din biruinta in biruinta, pina la ridicarea “Ei”, in Slava.”
Noiembrie 26th, 2009 at 00:33
Eu aşi spune invers iertare…,
“Hristos este Biserica…”
Cine nu este în Hristos este înafara bisericii..,-
Noiembrie 26th, 2009 at 01:23
Marinel. “Biserica- trupul lui Hristos.”(Coloseni 1:24); “Bi-
serica - multimea celor mintuiti”(1 Corinteni 1:2); “Biserica
consta nu in ziduri, ci in comunitatea credinciosilor.”(Sf. Ioan
Gura de Aur.) Sa raminem la cele scrise. Inteleg ce vrei sa spui.
Decembrie 14th, 2009 at 23:15
18: ICOANA ARE DESTUL SUPORT BIBLIC PENTRU UN OM DE BUNA CREDINTA! PENTRU UIN SPECULANT CONSTIEN MAI RAMANE DOAR…LOCUL DE PROBA SI JUDECATA!
Decembrie 14th, 2009 at 23:24
In Biblie aflam despre :
icoana care simbolizeaza pe “cele ce avea sa vina ”
icoana care simbolizeaza botezul
icoana fiarei
icoana ca un fel de idol
Tu despre ce icoane vorbesti !! ??