Whitney Houston a murit, în ajunul premiilor Grammy
Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston a fost găsită fără viaţă în camera de hotel unde se cazase în aşteptarea unei petreceri organizate înainte de premiile Grammy.
„Din nefericire, este adevărat”, a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei de 48 de ani, Jill Fritzo, care nu a oferit alte detalii.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Bevery Hills (Los Angeles) a confirmat că decesul a avut loc „(Sâmbătă) la ora 3.55 p.m. (ora locală)”.
Mark Rosen, locotenent la Poliţia din Beverly Hills, a declarat că serviciile de urgenţă au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, dar încercările de resuscitare a cântăreţei au eşuat.
Potrivit Poliţiei, la faţa locului „nu au fost găsite semne de intenţii criminale”, însă cauza morţii vedetei continuă să fie investigată.
Whitney se afla la Los Angeles pentru petrecerea organizată anual înainte de premiile Grammy de producătorul muzical Clive Davis. Moartea ei va întuneca, mai mult ca sigur, ceremonia aşteptată să aibă loc duminică. Potrivit presei internaţionale, artistele Jennifer Hudson şi Chaka Khan vor interpreta câteva piese în memoria lui Whitney Houston, în cadrul ceremoniei Grammy, cel mai mare eveniment muzical al anului.
Producătorul executiv al evenimentului, Ken Erhlich, a declarat că organizatorii vor să „omagieze contribuţia remarcabilă a lui Whitney” şi să evidenţieze „premiile şi nominalizările ei la Grammy pe parcursul anilor.”
Moartea reginei muzicii pop a fost primită ca o lovitură de colegii de breaslă
Colegii de breaslă ai artistei sunt şocaţi şi îndureraţi. „Mi s-a rupt sufletul de durere la aflarea veştii că Whitney a trecut în nefiinţă,” a mărturisit producătorul muzical Quincy Jones într-o declaraţie scrisă, citată de postul naţional american NPR. „Întotdeauna am regretat că nu am avut şansa să lucrez cu ea. Era un talent autentic, dincolo de orice comparaţie. Mi-e dor de ea teribil.”
Aretha Franklin, naşa vedetei, s-a declarat şocată. „Nu pot vorbi despre asta acum,” a spus Franklin într-o scurtă declaraţie de presă. „E şocant şi de necrezut. Nu puteam să cred ce citeam pe ecranul televizorului.”
Alte vedete şi-au exprimat durerea şi surpinderea pe Twitter.
Mariah Carey: „Am inima frântă după vestea morţii prietenei mele, incomparabila Whitney Houston. Condoleanţele mele familiei şi milioanelor de fani din întreaga lume. Nu va fi uitată niciodată. A fost una dintre cele mai frumoase voci de pe pământ.”
Rihanna: „Fără cuvinte! Doar lacrimi #DearWhitney.”
Katy Perry: „E devastator. Te vom iubi mereu, Whitney.”
Toni Braxton: „A deschis calea pentru fiecare cântăreaţă din industria muzicală. Legendară, inovatoare, uimitoare, umilă….cea mai bună din lume.”
Joan Rivers: „Whitney Houston. Ce tragedie – sfârşitul vieţii unui talent incredibil, o cântăreaţă incredibilă şi o legendă.”
Russell Simmons: „Chiar nu pot să cred asta.”
Shaquille O’Neal: „Odihneşte-te în pace, legendă Whitney Houston. Doare. Am pierdut o legendă. Mulţumesc pentru tot.”
Ricky Gervais: „Odihneşte-te în pace, Whitney Houston, un talent uimitor şi un suflet tragic. Atât de trist.”
Antonio Villaraigosa: „Te vom iubi întotdeauna, Whitney Houston.”
„Cel mai mare diavol se află în mine. Nu-mi sunt nici cel mai bun prieten, nici cel mai mare duşman.”
Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles.
La apogeul carierei sale, de la mijlocul anilor 1980, până la sfârşitul anilor 1990, artista a vândut zeci de milioane de albume fanilor încântaţi de vocea şi imaginea ei perfectă. Whitney Houston nu a avut succes numai pe plan muzical, jucând în filme cu mare succes la public, precum „The Bodyguard” şi „Waiting to Exhale”.
Începutul anilor 2000 a marcat însă declinul personal al cântăreţei. Ea a mărturisit public că a folosit cocaină, marijuana şi că a luat în exces diverse medicamente. Ca urmare a abuzului de substanţe, vocea ei a avut atât de mult de suferit încât a fost nevoită să ia din nou lecţii de canto.
„Cel mai mare diavol se află în mine. Nu-mi sunt nici cel mai bun prieten, nici cel mai mare duşman”, a declarat Houston într-un celebru interviu pentru Diane Sawyer, de la ABC, în 2002, în timp ce-l avea alături pe soţul ei de atunci, cântăreţul Bobby Brown.
Şi-a relansat cariera muzicală la sfârşitul anului 2009, după ce s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri. Însă unele dintre concertele sale incluse în acest turneu de revenire, desfăşurat în 2010, au lăsat mult de dorit.
La sfârşitul lunii februarie, surse din showbiz-ul american declarau că artista este „săracă lipită pământului”. „Averea lui Whitney este terminată. Celebrităţi din industria muzicală o susţin, iar casa de discuri cu care a semnat i-a dat un cec în avans, pentru viitorul album, care nu se ştie când va apărea… ar putea să rămână chiar fără casă. Este săracă lipită pământului”, a declarat aceeaşi sursă, informează femalefirst.co.uk.
Un sfârşit tragic pentru diva internaţională a cărei influenţă a modelat generaţii de cântăreţe între care Mariah Carey şi Christina Aguilera. Whitney a început să cânte în copilărie, în biserică. În adolescenţă a făcut backing vocals pentru Chaka Khan, Jermaine Jackson şi alţi artişti consacraţi. Aşa a fost descoperită de producătorul Clive Davis.
- semneletimpului.ro
- Vizualizări: 328
- Comentarii: 1
- Categorie: Guess WHO / Guess WHAT Revista
- Tipareste
- Trimite Prietenilor



























februarie 13th, 2012 at 21:26
O femeie care a inceput in Biserica si a sfarsit-o cu lumea intr-un mod rusinos si cu viata ruinata!!!
Atentie amatori de pocainta si cu Dumnezeu si cu lumea !!!