Convenţia bisericilor romȃneşti din America de Nord are loc ȋn Arizona!
În zilele de 13, 14 şi 15 noiembrie, 2009, biserica „Emanuel” din Phoenix, Arizona, organizează Convenţia „Bisericilor lui Dumnezeu” din America şi Canada, de limbă română. Convenţia are loc la “Cathedral Christian Center” 16635 N. 51st Ave. Glendale, AZ 85306 (situată la intersecţia Bell Rd cu 51st Ave), adresă la care funcţionează şi biserica „Apele Vii”, deservită de pastorul Marinel Mesaros. „Apele Vii” este una din cele trei biserici româneşti afiliate la organizaţia creştină “Church of God”, alături de biserica „Philadelphia”, unde slujeşte John Borcea şi de biserica „Emanuel”, pe care o păstoresc.
Convenţia „Church of God” se deschide vineri seara, la ora 7:00 pm, cu un program ce se încheie la 9:30 pm. În continuare, de la 9:30 pm, organizatorii au pregătit un “After Glow Youth Program” (Worship, Testimony and Prayer), care va dura până la miezul nopţii. Sâmbătă, 14 noiembrie, participanţii sunt aşteptaţi să petreacă trei ore în compania lui Dumnezeu, de la ora 6:00 pm până la ora 9:00 pm. Prima parte a programului zilei de duminică, 15 noiembrie, începe dimineaţa, la ora 9:00 şi se termină la ora 12:30 pm. În această ultimă zi, participanţii sunt invitaţi să fie prezenţi din nou, la “Cathedral Christian Center”, de la ora 6:00 pm. Lucrările Convenţiei „Bisericilor lui Dumnezeu” din America şi Canada, afiliate la organizaţia „Church of God” se vor închide duminică seara, la ora 9:00. Intrarea este liberă.
Printre participanţii la eveniment se numără pastori renumiţi, precum Dr. Tim Hill (Cleveland, Tennessee), Dr. Lazar Gog (Anaheim, California), pastorul Donald Price (Phoenix, Arizona), Florin Cimpian (Chicago, Illinois), pastorul Moise Gaode (Sacramento, California), Dr. Dennis McGuire (Cleveland, Tennessee), etc. Mai multe detalii privind desfăşurarea convenţiei pot fi obţinute de pe site-ul bisericii “Emanuel”, la adresa: www.eptl.org
Pastor Doru Levi Ilioi
Phoenix, Arizona, USA
- Doru Levi Ilioi
- Vizualizări: 727
- Comentarii: 1
- Categorie: Stiri si Evenimente
- Tipareste
- Trimite Prietenilor











Noiembrie 14th, 2009 at 00:25
Domnul sa dea o atmosfera amiabila la Conventia din Arizona.